Anunţul conducerii PSD că partidul va depune o Moţiune de cenzură până la jumătatea lui septembrie 2007 a stârnit reacţii atât în presă, cât şi în politică. În mod normal, aceste reacţii ar fi trebuit să respecte specificul fiecăreia dintre cele două lumi, deşi întâlnindu-se cotidian, diferite radical. Presupus obiectivă, presa îşi poate permite să-şi dea cu părerea. Să caute explicaţii. Să lanseze ipoteze. Politica nu-şi poate permite aşa ceva. Reacţiile politicienilor trebuie să exprime nu ceea ce cred ei despre ce se ascunde dincolo de anunţul conducerii PSD, ci ceea ce ar trebui să identifice propriul electorat că ar fi poziţia unui partid. Fie şi la o simplă privire, se poate sesiza clar că poziţiile politicienilor nu diferă de cele ale jurnaliştilor. Anti-PSD din prostie, din interes sau din născare, mulţi jurnalişti au socotit că trebuie să ia atitudine faţă de decizia conducerii PSD. O reacţie tipic politicianistă! Mulţi politicieni, în schimb, au purces la veritabile analize ale gestului asumat de conducerea PSD. O reacţie tipic gazetărească! Dincolo de originalitatea democraţiei româneşti, inversarea poziţiilor îşi are explicaţia în ţelul comun al multor jurnalişti şi multor politicieni: acela de a influenţa PSD în perioada ulterioară anunţului. Din acest punct de vedere, reacţiile se pot împărţi în două: 1) Cele care susţin teza că PSD nu va depune Moţiunea de cenzură sau că, deşi depusă, ea rămâne un simplu joc de imagine sau un simplu şantaj. 2) Cele care susţin că PSD va depune Moţiunea de cenzură, dar că ea va pica şi, în aceste condiţii, PSD va primi o grea lovitură. Dedesubturile fiecăruia dintre cele două feluri de reacţii nu sunt prea greu de descoperit. Scepticii în ceea ce priveşte depunerea Moţiunii au interesul ca PSD s-o depună. Insistând pe teza că PSD doar se joacă, ei încearcă să forţeze mâna lui Mircea Geoană. Se înţelege că scepticii