O bombă gastronomică „separatistă”, din San Sebastian. Aroma coniacului franțuzesc și un foie gras nobiliar. Sațietatea boierească a începutului de secol XX

Există oameni cu memorie fotografică. Când văd ceva, le rămâne întipărit pe retină. Alţii nu pot uita anumite melodii. Sunt şi cei pentru care mirosul e simţul mai dezvoltat. Orbii ştiu cel mai bine să facă un masaj. Atuul lor e tactilul, pipăitul. În fine, gustul e apanajul rafinaţilor. Al celor care şi legaţi la ochi pot deosebi un vin de altul şi textura unui muşchi de vită „nobilă” de una crescută de ţăran, în bătătură.

Pentru gurmanzi contează toate simţurile. O mâncare nobilă are o anume cromatică. Carnea sfârâie într-un fel pe plită sau în tigaie. Aroma unui vin vechi te îmbată înainte să-l bei. Miezul unei pâinici calde îţi mângâie buricele degetelor, iar o limbă cu discernământ face diferenţa între un pate la conservă şi un foie gras.

Haotizând agonic, pe un drum care ducea spre nicăieri, am poposit, flămânzi şi însetaţi, pe tărâmul Ţării Bascilor, unde am învăţat cum îţi poţi teroriza convivii cu ce ai în farfurie, în pivniţa unui restaurant cu vinuri şi coniace care l-ar învia pe loc pe Păstorel şi, în sfârşit, ne-am teleportat pe vremea dacilor, când Burebista făcea legea. DE VEGHE PRIN CARCIUMI. Cutremur japonez, plăcere thailandeză şi piraterie în Mările Sudului

Nimic mai mult la „Nada mas”!

Sintagma de pe firma unei cârciumioare cochete din spatele Ateneului ne-a atras atenţia. „Nada mas”! În spaniolă: „Nimic mai mult”. Am răsfoit meniul şi am constatat că oferta nu-i bogată, dar extrem de incitantă. Ca o femeie în negligé. Dacă- i goală nu te face curios şi de-i îmbrăcată nu-ţi arată mai nimic! Majoritatea felurilor provin din Ţara Bascilor, dar au şi preparate castiliene sau catalane. Nişte tapas- uri cu măsline şi anchois înfipte pe scobitoare, alături de