Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Relu Fenechiu şi Tudor Chiuariu, judecaţi în recurs de Curtea Supremă

Publicat in Gandul, luni 25 noiembrie 2013 ·

Fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, este judecat astăzi în recursul dosarului "Transformatorul", în care a fost condamnat pe fond la cinci ani de închisoare cu executare. Este primul termen de recurs în acest dosar. Tudor Chiuariu, fost ministru al Justiţiei, este judecat tot astăzi de un complet de cinci judecători în dosarul Poşta Română. Pe fond Chiuariu a fost achitat. Acesta ar putea fi ultimul termen de recurs în dosarul lui Chiuariu. Completul de cinci judecători care deliberează în ambele cauze este condus astăzi de noul vicepreşedinte al Curţii Supreme, judecătorul Ionuţ Matei.

În 12 iulie, Relu Fenechiu a fost condamnat de instanţa supremă la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul "Transformatorul", pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată, decizia nefiind definitivă. Ulterior, el a fost revocat din funcţia de ministru al Transporturilor, pe care o deţinea de la sfârşitul anului 2012.

Procurorii spun că Fenechiu este vinovat de 46 de infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu. În esenţă, Relu Fenechiu a vândut către Electrica, prin firmele sale, o serie de transformatoare vechi şi ruginite. Procurorii arată că transformatoarele care au fost supraevaluate erau produse în anii '70 şi erau extrem de uzate.

În 28 iunie 2012, Fenechiu a fost trimis în judecată de DNA, alături de trei foşti directori ai Sucursalei de Întreţinere si Servicii Energetice Electrice (SISEE) Moldova. Fenechiu şi ceilalţi învinuţi sunt acuzaţi de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi continuată (39 acte materiale) şi complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice.

DNA a trimis dosarul în judecată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Procurorii susţin că firmele lui Relu Fenechiu (SC La Rocca SRL, Fene Grup SA) ar fi cumpărat cu 20 de miliarde de lei vechi zeci de trasformatoar

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat din Hunedoara a fost împușcat mortal la o partidă de vânătoare

Libertatea acum 29 minute
În timpul unei partide de vânătoare, care a avut loc, joi, 2 mai, în localitatea Boholt, județul Hunedoara, unui bărbat i s-a descărcat accidental arma în zona pieptului unui camarad, relatează News.ro și cotidianul local Servus.

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum o ora
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

FMI: Europa de Est va devansa în curând sudul Europei la capitolul standard de viaţă. Migrația muncitorilor din Est spre Sud a început să se oprească

G4Media acum o ora
La aproape patru decenii de la colapsul Uniunii Sovietice, standardele de viaţă din ţările care au ieşit de pe orbita URSS pentru a se alătura Uniunii Europene urmează să le devanseze pe cele ale ţărilor din sudul blocului comunitar, transmite Bloom

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 4 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Datoria guvernamentală a urcat la 52,4% din PIB, în februarie 2024

Wall-Street.ro acum o ora
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în februarie 2024, până la 841,292 miliarde lei, de la 801,687 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF). Ca procent din PIB, datoria

Ucraina ar putea ajunge în cele din urmă la negocieri cu Rusia, admite un oficial al serviciilor secrete ucrainene

News.ro acum 2 ore
Ucraina va trebui la un moment dat să intre în discuţii cu Rusia pentru a pune capăt războiului dintre cele două ţări, a declarat un oficial de rang înalt al serviciilor secrete ucrainene într-un interviu publicat joi, relatează Reuters. Preşedintel

Ciolacu, mesaj de Ziua Mondială a Presei: libertatea de exprimare este garanţia unei societăţi libere

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Mondiale a Libertăţii Presei. Libertatea de exprimare este garanţia unei societăţi democratice şi libere, a spus premierul.

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 4 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Germania acuză Rusia de un atac cibernetic "intolerabil": ”Vor exista consecințe”

Ziare.com acum 2 ore
Germania a acuzat vineri, 3 mai, hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic „intolerabil” împotriva membrilor Partidului Social-Democrat şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. Ministra germană de externe,

Vremea

București
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°