Ce se intampla dupa ce profiturile bancilor ating un maxim? Boom-ul creditarii asfixiaza relativ repede economia reducand cererea dupa ce consumatorii s-au supraindatorat (observati efectele fostului credit cu buletinul asupra achizitiei de mobila si electrocasnice din acest moment). Asumarea de riscuri exagerate de catre bancheri in goana dupa bonusuri ii va determina apoi sa majoreze discretionar dobanzile clientilor buni platnici pentru a compensa pierderile cu provizioanele (vezi fenomenul subprime, pataniile posesorilor de carduri de credit, a titularilor creditelor de nevoi personale, etc). Solutia?
Responsabilizarea cu forta a bancherilor prin taxarea activelor in exces si reducerea administrativa a apetitului de creditare prin diminuarea raportului rata/venituri.
Cand bancilor le merge bine, economiei ii merge de asemenea bine, corect? Ei, bine, fals! Intr-o prima faza, asta e impresia generala, consumul ia avant pe fondul banilor care inunda economia, salariile cresc, oamenii au senzatia ca le merge mai bine. Destul de curand insa descoperim ca ceva nu se invarte rotund, consumatorii si-au blocat veniturile pe ani buni iar dupa ce platesc ratele si isi asigura strictul necesar nu le mai ramane mare lucru de cheltuiala cu care sa sustina cererea, economia incepe sa gafaie (vezi ce s-a intamplat in 2009 in Romania dupa un an anterior fenomenal pentru profiturile din industria financiara), bancile sa aiba pierderi, uneori trebuie ca statele sa le salveze, bineinteles tot pe cheltuiala contribuabilului care va trebui sa suporte impozite si taxe mai mari. De regula, dureaza relativ putin pana se suprasatureaza piata creditului (vezi modelul romanesc sau baltic), apoi consumatorii trebuie sa stranga cureaua o perioada mult mai lunga, se pierd locuri de munca, incep problemele cu bancile, executari silite si tot tacamul.
De ce se