„Atunci când ne oprim pentru a ajuta un gândăcel neputincios, răsturnat pe spate, întorcându-l pentru a-şi continua viaţa, întregul univers ştie acest lucru şi răspunde acestui gest”, spune David Hawkins, un iluminat contemporan cu noi, o fiinţă care a atins un înalt nivel de cunoaştere după ce a trecut prin suferinţa extremă, inclusiv riscul de a-şi pierde viaţa. Iisus a spus acelaşi lucru, dar într-o altă formă, şi anume că „toate firele de păr ne sunt numărate”. Totul este ştiut, înregistrat şi cunoscut la un nivel de care mintea noastră nu este conştientă. Trăim într-un univers care înregistrează, cunoaşte şi recunoaşte un gest de bunătate sau de blândeţe şi, în plus, într-un univers care-i răspunde bunătăţii, chiar dacă noi nu observăm întotdeauna. Iată, doar să ajuţi un gândăcel răsturnat pe spate, doar să-i oferi ajutorul pentru viaţă generează un răspuns al întregului univers la micul tău gest.

Existenţa este, încă, mult mai îngăduitoare de atât. Existenţei îi este îndeajuns şi un gând bun. Universul „ştie” că acest gând bun există şi-i răspunde chiar şi gândului, iar receptorul mesajului de iubire dintr-un singur gând este însuşi emiţătorul său. Un gând mic de iubire se face mare tocmai pentru că întreaga existenţă îi răspunde cu bucurie. Gândul de iubire al unui om devine puternic tocmai pentru că existenţa îl confirmă, tocmai pentru că gândul de iubire este adevărat, tocmai pentru că gândul de iubire este un gând care întregeşte şi energizează viaţa. În mod practic, dacă-i spui unui om doar cu gândul „te iubesc”, dacă – în loc să-l urăşti şi să-i analizezi chipul contorsionat de bătrâneţe, de tristeţe, de suferinţi, de regrete, de frustrări sau de deznădejde – el îţi ascultă gândul cu acea parte tainică a fiinţei sale, cu acea parte divină din el şi răspunde, chiar inconştient, iubirii tale.

Poate că la exterior el continuă să fie tensionat.