Exista orase ale unui fluviu, ale unor creste de munte, ale unor personalitati si deci ale unui climat cultural. Exista orase care se tin de-un trecut istoric. Exista orase care nu se pot debarasa de anecdoticul tesut in povestile lor. Exista orase ale unui singur loc din perimetrul lor. Desi aflat pe malul fluviului, desi a fost poarta prin care s-a intrat in latinitate, desi ofera cateva repere urbane, Drobeta-Turnu Severin pare a fi, in primul rand, orasul unui om. Orasul propriu-zis - care nu este atat de vechi pe cat ar parea, daca facem abstractie de asezarile care au existat pe aceste locuri - este orasul lui Teodor Costescu. Si asta in ciuda faptului ca o multime de personalitati isi au locul nasterii aici.
Dupa 70 de ani de la disparitia sa, Teodor Costescu este inca o prezenta vie in amintirile locuitorilor. Din cinci severineni cu care am stat de vorba mai pe indelete, trei aveau amintiri despre Teodor Costescu. Ba mai mult, erau legati direct, prin familiile lor, de o istorie cu el. Mai rar acest caz, al unui oras care sa se construiasca din si prin personalitatea unui om. Si asta in conditiile in care se afla in buza Dunarii (cultivand, traind din legendele aduse de ape) si ar fi putut trai din celebritatea podului lui Apolodor din Damasc (cel mai mare pod al acelor vremi de secol II al erei noastre). A avut o pozitie strategica, de Gibraltar al fluviului, vamuind orice cale pe Dunare spre Balcani, spre Occident sau spre Rasarit, fapt ce l-a facut ravnit de imperiile vremurilor. Climatul mediteranean l-ar fi putut face o oaza de exotism, dar si-a concentrat tot acest farmec pe insula Ada Kaleh, jertfita pentru balaurul modernitatii care inghite la nesfarsit energie electrica, pastrand pentru sine doar urme vagi ale ceea ce ar fi putut sa fie, pentru ca pe neasteptate mai rasare dintr-o curte o tufa de trandafiri multicolori ori un smochi
