Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De azi, lângă Vezuviu

Publicat in Jurnalul, marți 14 decembrie 2010 ·

Foto: Gabriela Arsenie / Intact Images/Gazeta Sporturilor În vederea confruntării de mâine sea­ră, de la ora 22:00, din grupa K a Euro­pa League, delegaţia Stelei va pleca în această dimineaţă, în jurul orei 11:00, spre Napoli, la bordul unui charter de lux cu 35 de locuri. Pa­tronul Gigi Becali a anunţat că va merge alături de echipă. În oraşul de la poalele Vezuviului, steliştii se vor caza la Hotelul Royal, iar de la ora 19:30, antrenorul Marius Lăcătuş va conduce antrenamentul oficial pe Stadionul San Paolo.

Pentru stoperul Florin Gardoş, partida decisivă pentru calificarea în primăvara europea­nă este cea mai importantă din carie­ră. „Asta e sigur! Anul trecut, pe vremea asta, eram în liga secundă, la Chiaj­na, iar acum joc pentru califica­rea în şaisprezecimile Europa Lea­gue. Aştept cu nerăbdare meciul. Vor avea un stadion plin, atmosfera va fi electrizantă, să sperăm că vom reuşi să ieşim bucuroşi de pe gazon. Sper să ne calificăm, numai aşa putem da valoare parcursului nostru de până acum”, a declarat Gardoş.

De partea cealaltă, absent în ultimul meci din Serie A, câştigat cu 1-0 la Genova, dar care are mari şanse să revină în jocul cu Steaua, atacantul lui Napoli Ezequiel Lavezzi e plin de optimism: „Nu ne costă nimic să visăm la pri­mă­vara europeană sau la câş­ti­ga­rea ti­tlu­lui. De acum înainte nu mai suntem o surpriză pentru nimeni. Toţi ştiu că Napoli este o echipă pu­ter­­nică, aflată în poziţia de a realiza orice obiectiv. Voi face tot po­sibilul să fiu pe teren la meciul cu Stea­ua. Îmi doresc foarte mult să evo­luez în acest meci, pentru că Napoli are şan­sa de a continua aventura euro­peană”.

Central din Cehia

UEFA a anunţat ieri că meciul de mâine seară, de la ora 22:00, care va fi transmis în direct de Pro TV, va fi condus la centru de cehul Pavel Kralovec, acesta urmând să fie ajutat de asistenţii Miroslav Zama

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 2 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum o ora
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Hulit de SUA și UE, fostul şef al Serviciilor de Informaţii din Serbia a fost numit vicepremier

Ziare.com acum o ora
Vizat de sancţiuni americane pentru că întreţine, printre altele, legături cu Kremlinul, fostul şef al serviciilor de informaţii sârbe, Aleksandar Vulin, a fost numit joi, 2 mai, vicepremier, informează AFP. Această numire intervine după ce alegeril

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 58 minute
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 29 minute
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 2 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum 3 ore
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 5 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Reacţia lui Biden după violenţele din campusuri: Au dreptul să protesteze, dar nu să provoace haos

Mediafax acum 17 minute
„Nu suntem o naţiune autoritară în care reducem oamenii la tăcere şi zdrobim disidenţa, dar nici nu suntem o ţară fără lege. Suntem o societate civilă. Şi ordinea trebuie să prevaleze. Disidenţa este esenţială pentru democraţie, dar disidenţa nu tre

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

19°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

17°
joi

12°/21°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°