Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţia Dolj CONFIRMĂ: A existat o plângere depusă în 2011 de o poliţiştă împotriva superiorului

Publicat in Romania Libera, miercuri 16 ianuarie 2013 ·

UPDATE. Poliţista din Dolj care şi-a reclamat şeful şi despre care liderul sindical al poliţiştilor susţinea că acesta ar fi agresat-o afirmă că între ea şi superiorul său au existat doar "şicane profesionale" şi că acesta nu a lovit-o niciodată, potrivit Mediafax.

Comisarul-şef Lidia Popescu de la Serviciul de Ordine Publică al Poliţiei Dolj a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că între ea şi şeful său, Mihai Stoian, au existat doar "şicane profesionale".

"Sunt ofiţer din 1990, iar în urmă cu trei ani am ajuns comisar-şef la Serviciul de Ordine Publică, printr-o înţelegere cu inspectorul şef. Am ajuns la acest serviciu împotriva voinţei şefului meu, comisarul Mihai Stoian, şi de aici au început şicanele profesionale. (...) De exemplu, îmi restituia lucrările pe care le făceam, trebuia să le refac. Nu există situaţii de ameninţări sau lovire, nu am fost lovită, nu m-a atins", a declarat Lidia Popescu.

Ea a susţinut că ceea ce a prezentat sindicatul a fost "exagerat".

"Noroc că avem un sindicat care ne reprezintă, însă exagerează lucrurile şi le prezintă mai deformat ca să aibă credibilitate", a mai susţinut comisarul-şef Lidia Popescu.

_ _ _ _

Reprezentanţii Poliţiei Judeţene Dolj au confirmat, miercuri, că a existat o plângere depusă în noiembrie 2011 de o poliţiştă împotriva superiorului ei, însă în urma unui control dispus de Ministerul de Interne s-a stabilit că cele seizate de femeie nu se confirmă, informează Mediafax.

Atunci s-a aprobat "clasarea lucrării".

Purtătorul de cuvânt Poliţiei Judeţene Dolj, Adrian Căpraru, a declarat că în 17 noiembrie 2011 o poliţistă din cadrul instituţiei a depus o plângere în care sesiza "mai multe aspecte de comportament nepotrivit din partea unuia dintre superiorii ei".

Astfel, conducerea Poliţiei Judeţene Dolj a înaintat un raport către Corpul de control al Minist

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Este oficial Evaziunea fiscală sub un milion de euro nu va mai fi pedepsită cu închisoarea dacă se achită prejudiciul plus o taxă de penalizare

Ziua Constanta acum 56 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 10 mai 2024, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale precum și pentru modificarea și completarea unor acte normat

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 4 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Tribunalul Vaslui menține măsura arestului la domiciliu în cazul lui Dumitru Buzatu

Ziare.com acum 57 minute
Tribunalul Vaslui a menţinut, vineri, 10 mai, măsura arestului la domiciliu în cazul preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită, măsura nefiind una definitivă. Buzatu a fost prins în flagrant de p

VIDEO Momentul în care un autobuz a căzut de pe un pod în Sankt Petersburg. Trei persoane au murit

HotNews acum 46 minute
Trei persoane au murit după ce un autobuz de pasageri a căzut vineri de pe un pod în râul Moika, în orașul Sankt Petersburg, au anunțat autoritățile locale, citate de agenția de presă TASS, informează Reuters. Salvatorii ruși au intervenit să recupe

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 2 ore
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Evazioniștii cu prejudiciu mai mic de 1 milion de euro care plătesc 15% în plus SCAPĂ de închisoare. Iohannis a semnat decretul

Gandul acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de e

Legea pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale a fost promulgată

Mediafax acum o ora
Legea prin care evazioniştii sunt scăpaţi de răspundere penală dacă achită prejudiciul de sub 1 milion de euro a fost promulgată. Judecătorii CCR au respins sesizarea partidelor de opoziţie.

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de supă retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 18 minute
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum o ora
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme, extirpată de medicii de la Spitalul Judeean Arad, de la o pacientă de 50 de ani

News.ro acum 51 minute
O echipă medicală de la Spitalul Judeţean Arad a extirpat de la o pacientă de 50 de ani o formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme. Intervenţia a durat peste 3 ore.

Vremea

București
acum

21°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°