Nu stiu dacă, în ultimii zece ani, a avut cineva răbdarea să clasifice partidele politice de la noi în functie de limbajul vorbit de membrii acestora. O astfel de analiză ar duce, sunt singur, la concluzii pline de semnificatii. Trec peste faptul că, în general, în România se vorbeste din ce în ce mai insuportabil. Ca niciodată, "mahalaua" si "elita" îsi împart întâietatea în privinta stabilirii etaloanelor negative. Nici n-ar putea fi altfel, de vreme ce, în majoritatea cazurilor, viata noastră publică reprezintă deversarea, de-a valma, a reziduurilor sociale în ceea ce ar trebui să fie vasele de aur ale democratiei.
Amuzantă la început, pretentia tărănistilor de a folosi si azi un limbaj ce-si va fi având sarmul si eficienta pe vremea lui Maniu si Mihalache, un limbaj contemporan cu sămănătorismul si păsunismul, începe să irite. Nu numai prin formă, ci si prin continut: e destul să pui alături de cuvântul "fruntas" (adevărată marotă a tărănistilor!) nume precum Diaconescu, Galbeni, Lupu, Tepelea, Dejeu - ca să nu mai vorbesc de Opris ori Vasile - pentru ca efectul comic să se stârnească de la sine. La asa partid, asa "fruntasi"!
Nu cred că lucrurile stau mai bine nici în formatiunile care au dau neaosismul pe păsărismul occidentalizant. Nu e suficient să spui "conventie" în loc de "plenară", "lider" în loc de "prim-secretar", "a implementa" în loc de "a pune în practică indicatiile toa'sului" pentru ca peisajul să se schimbe de la sine. Rostite de oamenii politici actuali - multi dintre ei lupi în blană de miel -, ele sunt tot praf în ochii naivilor. Mi-e din ce în ce mai teamă că actuala clasă politică nu poate fi reformată: ea trebuie, pur si simplu, înlocuită. Cu cine? Cu cei care, în 1989, s-au revoltat împotriva cnutului bolsevic. Or, cine-si mai aduce aminte de "revolutia tinerilor"? Mai nimeni. Din acest punct de vedere, un
