România are un nou cardinal - Excelenţa Sa, Preafericitul Lucian Mureşan, arhiepiscop al Arhidiecezei de Alba Iulia şi Făgăraşului şi Mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.
Ceremonia, ce a avut loc sâmbătă, la Bazilica San Pietro din Vatican, a fost condusă de către Papa Benedict al XVI-lea, care a ridicat la rangul de cardinal 22 de noi prelaţi ai Bisericii Catolice.
Aceştia au primit bereta roşie de cardinal, inelul apostolic şi sigiliul papal în cadrul unui consistoriu la care au participat mii de prelaţi şi credincioşi din lumea întreagă, inclusiv din România. Slujba solemnă a fost transmisă, în direct, de TVR2, în cadrul emisiunii „Via Sacra”.
Capul Bisericii Greco-Catolice este al treilea prelat uniat ridicat de Vatican la rangul de cardinal. Primul român ridicat la treapta de cardinal a fost martirul anticomunist Iuliu Hossu, episcop de Cluj-Gherla. În anul 1991 Alexandru Todea, personalitate copleştitoare, arhiepiscop şi mitropolit de Alba Iulia şi Făgăraş, a fost consacrat cardinal. România are un nou cardinal - Excelenţa Sa, Preafericitul Lucian Mureşan, arhiepiscop al Arhidiecezei de Alba Iulia şi Făgăraşului şi Mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.
Ceremonia, ce a avut loc sâmbătă, la Bazilica San Pietro din Vatican, a fost condusă de către Papa Benedict al XVI-lea, care a ridicat la rangul de cardinal 22 de noi prelaţi ai Bisericii Catolice.
Aceştia au primit bereta roşie de cardinal, inelul apostolic şi sigiliul papal în cadrul unui consistoriu la care au participat mii de prelaţi şi credincioşi din lumea întreagă, inclusiv din România. Slujba solemnă a fost transmisă, în direct, de TVR2, în cadrul emisiunii „Via Sacra”.
Capul Bisericii Greco-Catolice este al treilea prelat uniat ridicat de Vatican la rangul de cardinal. Primul român ridicat la treapta de cardinal a fost