O britanică în vârstă de 62 de ani şi-a pierdut un ochi din cauza lentilelor de contact. June Scott a suferit o infecţie la ochiul stâng, iar medicii au fost nevoiţi să îi scoată ochiul, în urma unei intervenţii chirurgicale care a durat trei ore şi jumărate.
Femeia s-a infectat la nivelul ochiului stâng din cauza unei bacterii care se „ascundea” în lentila de contact recomandată pentru acest ochi, notează Daily Mail. Microorganismul care se afla pe suprafaţa lentilei i-a „mâncat” britanicii corneea.
Înainte de a fi supusă intervenţiei chirurgicale, June Scott a fost internată în spital trei săptămâni, timp în care medicii au făcut tot posibilul să îi redea vederea la ochiul afectat de bacterie. În cele din urmă cadrele medicale au decis să i-l scoată, deoarece riscul apariţiei unei septicemii era destul de ridicat.
„Medicii mi-au spus că niciodată nu au văzut aşa ceva. Era ceva care îmi mânca la propriu ochiul. Nu puteam să mă uit în lumină. Eram distrusă. La început am crezult că aveam un fir de păr în ochi, dar văzând că disconfortul nu dispare m-am dus de urgenţă la medici, care mi-au recomandat un tratament. Cu toate acestea, starea de sănătate se înrăutăţea”, a declarat britanica.
Femeia şi-a cumpărat perechea de lentile de contact de la o firmă din Marea Britanie înainte de a pleca în vacanţa de iarnă, pe care şi-a planificat-o în Spania, alături de soţul ei William, în vârstă de 62 de ani, şi cu alţi prieteni.
Problemele cu vederea au apărut în timp ce era în vacanţă. Aceasta s-a prezentat la camera de gardă a spitalului Hospital Clinico San Juan, Spania, iar medicii de acolo i-au recomandat un tratament de antibiotice.
Pentru că starea de sănătate a britanicei nu s-a îmbunătăţit, nici după trei săptămâni de tratament, cadrele medicale au decis să îi scoată ochiul femeii, deoarece bacteria care i-a afectat ochiul stân