Asiatica Malyni Kayakone, în vârstă de 25 de ani, din Laos şi afro-românul Steve Andzembe, de 30 de ani şi-au jurat iubire veşnică, de Ziua Îndrăgostiţilor, la Focşani.
Cei doi locuiesc în statul Gabon, din Africa Centrală, unde deţin o afacere în domeniul construcţiilor de locuinţe, iar prezenţa lor în Focşani se datorează lui Steve, care are rădăcini foarte solide pe aceste meleaguri.
De altfel, Steve s-a născut la Oneşti, din mamă focşăneancă şi tată gabonez, fiind crescut până la vârsta de şapte ani într-o comună din Vrancea, de către bunicii săi.
Malyni s-a convertit la ortodoxie
Fiind de religie creştin ortodox şi considerându-se înainte de toate român, Steve a ţinut ca el şi logodnica sa, de religie budistă, să oficieze logodna la frumoasa bisericuţă din lemn a Garnizoanei din Focşani, unde atrăgătoarea Malyni a primit şi botezul de convertire la ortodoxie.
Steve şi Malyni ne-au declarat că mâine împlinesc trei ani de când au început frumoasa relaţie de dragoste, care se va oficializa în vară, pe 10 iulie, la Paris, în Franţa.
„Ne-am cunoscut printr-o prietenă comună din Franţa. M-a fascinat din prima cu prezenţa ei, aşa că între noi s-au înfiripat destul de repede fiorii dragostei. O iubesc din tot sufletul pe Malyni şi-i promit că voi fi totdeauna alături de ea", ne-a spus Steve.
La rândul ei, Malyni ne-a precizat că demersul de a adera la religia viitorului ei soţ îi aparţine, făcând acest lucru tocmai din dragostea care i-o poartă.
„Steve este un om nemaipomenit. Mi-au plăcut la el personalitatea, şarmul şi, bineînţeles, faptul că este un bărbat frumos". De la ceremonia de logodnă de astăzi nu au lipsit rudele şi apropiaţii viitorilor miri.