Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Focşani: Magazinele au dat startul reducerilor

Publicat in Adevarul, sâmbătă 9 ianuarie 2010 ·

Aproape toate vitrinele magazinelor din Focşani afişează oferte atrăgătoare pentru produsele de sezon. După un an nefast pentru comercianţi şi o criză economică persistentă, consumatorii se înghesuie la reducerile de 30, 50 sau chiar 70 % din preţul iniţial.

Dacă aţi tânjit după un costum, o pereche de cizme sau o bluză dar preţul v-a împiedicat să le cumpăraţi, iată că în această perioadă puteţi intra în posesia lor.

Încălţămintea e cel mai favorizat teritoriu când vine vorba de scăderi la preţ. Magazinul „Leonardo" din centrul oraşului are reduceri de 50 % la toate produsele de sezon.

„Când stocurile sunt foarte mari, atunci recurgi la solduri şi vânzarea merge mult mai bine. Noi avem reduceri la toate produsele de sezon de 50 %", a spus Adina Chelaru, şef de magazin.

Nicoleta Baciu a profitat în aceste zilele de promoţiile din magazine şi şi-a cumpărat mai mute lucruri de sezon pentru care a plătit 250 de lei.

„Mi-am cumpărat o pereche de cizme care costau în perioada Crăciunului 300 de lei la jumătate din preţ, doar 150 de lei. Am mai lua o poşetă de 100 de lei care costa anul trecut dublu. Astfel am economisit 200 de lei", ne-a spus focşăneanca.

Reducerile aduc mai mulţi consumatori

Elena Ciobanu, vânzătoare la un magazin bijuterii spune că vânzările sunt bune în această perioadă, reducerile şi promoţiile fiind foarte atrăgătoare.

„Avem vânzări de 10-12 milioane lei vechi pe zi. Avem clienţii noştri, dar am câştigat prin aceste promoţii şi consumatori noi. Ofertele sunt de până la 70-80% la unele produse. Încercăm să-i surprindem plăcut pe clienţii noştri şi să le oferim lucruri de calitate la preţuri echilibrate", spune vânzătoarea.

Dacă vânzările promoţionale pot avea loc în orice perioadă a anului, nu acelaşi lucru se întâmplă pentru cei care fac reduceri şi solduri. În a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Război în Ucraina: Forţele ucrainene anunţă că au respins sâmbătă 59 de atacuri

News.ro acum 2 ore
Forţele de apărare ucrainene au respins, sâmbătă, 59 de atacuri inamice în cinci sectoare ale liniei de front, cele mai multe dintre ele pe ruta Avdiivka, relatează ukrinform.net. În total, 71 de situaţii de luptă au avut loc pe linia frontului pe p

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Tradiţii şi obiceiuri în Duminica Floriilor. Care este superstiţia pentru fetele nemăritate

Mediafax acum 51 minute
Ortodocşii prăznuiesc, duminică, 28 aprilie, Floriile sau Duminica Stâlpărilor, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele, rememorând intrarea lui Iisus în Ierusalim. În jurul acestei sărbători au apărut nenumărate obiceiuri şi tradiţii, a

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 8 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 9 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 10 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 10 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 9 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 13 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

dum.

8°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/16°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°