Decalajul dintre asteptarile populatiei si ceea ce se poate, efectiv, realiza in conditiile actuale este enorm.
Acum citiva ani, in mod absolut intimplator, am facut cunostinta cu un escroc. S-a intimplat sa intru in biroul directorului televiziunii la care lucram in acea perioada, taman in clipa in care individul se afla si el acolo. Il stiam din nenumarate articole de ziar: era descris ca fiind eminenta cenusie din spatele multor tunuri financiare trase in bani publici.
Dupa o ora de discutii, am inteles ca personajul in cauza era si un soi de arhiva umblatoare, detinatorul multor explicatii si secrete privind felul in care au ajuns milionari in dolari oameni de afaceri si politicieni ai zilelor noastre. Omul parea sa stie tot, de la Caritas la FPS, FPP-uri, SAFI ori FNI.
Discutia s-a prelungit mult in noapte si, in ciuda unor semne de intrebare, mi-am dat seama ca multe dintre cele aflate aveau sens. Mai tirziu, in lunile care au urmat, am avut ocazia sa verific o parte din informatiile furnizate de personajul in cauza si am constatat ca avusese dreptate.
Iar acum, cind incep sa iasa la lumina amanunte uluitoare despre ingineriile financiare din spatele afacerii RAFO, ii mai dau dreptate, inca o data, desi ma bintuie spaima ca, daca ar fi sa cred pina la capat ceea ce am aflat atunci, in curind s-ar putea sa traim cumplite deziluzii.
„Orice s-ar intimpla din punct de vedere politic, oricita vointa ar exista la unii politisti, procurori sau judecatori, cu pestii mari nu se va intimpla niciodata nimic! Plevusca, aia pica intotdeauna...“, a rostit escrocul, spre finalul discutiei, rinjind profetic. „De ce?“, am intrebat eu, mimind surprinderea.
Raspunsul a venit pret de citeva minute si a avut in centru o demonstratie, aparent incredibila, privind modul in care reusesc retelele mafiote din Romania
