AC Milan a cistigat Liga Campionilor Inzaghi a inscris golurile victoriei echipei italiene, in finala Ligii Campionilor de la Atena: 2-1 (1-0) cu FC Liverpool AC Milan: Dida - Oddo, Nesta, Maldini, Jankulovski ('80 - Kaladze) - Gattuso, Pirlo, Ambrosini, Seedorf ('90^2 - Favalli) - Kaká - Inzaghi ('88 - Gilardino). Antrenor: Carlo Ancelotti
FC Liverpool: Reina - Finnan ('88 - Arbeloa), Carragher, Agger, Riise - Xabi Alonso, Mascherano ('79 - Crouch) - Pennant, Gerrard, Zenden ('58 - Kewell) - Kuyt. Antrenor: Rafael Benitez.
Arbitri: Herbert Fandel - Carsten Kadach, Völkert Wezel (Germania).
Cartonase galbene: Gattuso, Jankulovski / Mascherano, Carragher
1-0, min. 45: Inzaghi deviaza o lovitura libera de la 20 metri executata impecabil de Pirlo.
2-0, min. 82: deschis cu o pasa magistrala de Kaká, Inzaghi intra in careu pe partea dreapta, il depaseste pe Reina si inscrie printr-un sut in diagonala.
2-1, min. 89: la un corner executat de Agger, mingea ajunge, prin doua devieri succesive spre capul lui Dirk Kuyt si apoi, in poarta lui Dida.
Milan si Liverpool, echipele care au sustinut, in urma cu doi ani, cea mai dramatica finala de Liga Campionilor din istorie, sint echipe care se cunosc foarte bine si, in mod normal, n-ar trebui sa aiba taine una fata de alta. Si totusi, ambii antrenori au produs surprize in formulele de start, care si-au facut efectul. Benitez a sacrificat una dintre cele doua "prajini" din atac (Crouch) pentru a aglomera mijlocul terenului si a-si crea superioritate. Si a reusit si cu ajutorul unei neasteptat de nesigure defensive milaneze, in care Jankulovski parea venit din Honolulu, cehul fiind la originea celei mai mari ocazii a reprizei, cind Dida a respins sutul lui Pennant, din min. 10. Milan a punctat la capitolul diferenta tehnica si, intr-o repriza in care s-au retinut doar citeva suturi de la distant