Premierul Victor Ponta a declarat, joi, după mitingul USL, că este amuzat de "prostiile celor de la PDL" care i-au cerut să nu mai meargă cu maşina pusă la dispoziţie de SPP, arătând că a mers cu aceeaşi maşină pe care a folosit-o şi Emil Boc, când era premier, potrivit Mediafax.
"Merg cu maşina de la SPP. Eu devin din ce în ce mai amuzat de prostile celor de la PDL. Am văzut că-mi spuneau să nu mai merg cu maşina celor de la SPP. Vreau să vă anunţ că am mers cu maşina pe care a folosit-o domnul Boc. Aceeaşi maşină pe care o foloseşte domnul Băsescu. Este adevărat, este o maşină mai scumpă, o să le spun celor de la SPP să ia maşina domnului Băsescu şi a domnului Boc", a spus premierul.
Ponta a mai arătat că Emil Boc are şi acum aceeaşi maşină de la SPP, conform legii, pentru că are dreptul să o folosească.
"Cum s-au trezit ei azi că e mai bine cu premierul de la USL să nu meargă cu aceeaşi maşină cu care mergea premierul de la PDL?", a mai declarat premierul Ponta.
Purtătorul de cuvânt al campaniei PDL, Traian Ungureanu, susţine că directorul SPP trebuie să demisioneze în cazul în care premierul Ponta a cedat Serviciului, pe baza unui contract, maşina Mercedes primită gratuit, iar dacă nu există acest contract, atunci şeful Guvernului trebuie să demisioneze.
Premierul Victor Ponta a precizat că limuzina oficială cu care merge, de câteva zile, este un automobil second hand, acordat cu titlu gratuit Serviciului de Pază şi Protocol printr-un acord de comodat până la finele acestui an, şi consumă jumătate din combustibilul limuzinei oficiale anterioare.
Ponta a infirmat astfel informaţiile apărute în presă potrivit cărora automobilul ar fi costat 100.000 euro. Premierul Victor Ponta a declarat, joi, după mitingul USL, că este amuzat de "prostiile celor de la PDL" care i-au cerut să nu mai meargă cu maşina pusă la dispoziţie de S