Proiectul se va derula cu fonduri europene şi are în vedere instalarea de camere de supraveghere, sisteme de detecţie a incendiilor, sisteme anti-efracţie şi de control al accesului în şcoli
În primăvara acestui an, Primăria va depune, în vederea obţinerii unei finanţări nerambursabile, un proiect care are ca scop achiziţionarea şi instalarea de echipamente specifice pentru creşterea siguranţei şi prevenirea infracţionalităţii în zece unităţi de învăţământ. Consilierul local Mihai Costel (foto) spune că, alături de colega sa Daniela Felegean, a avut iniţiativa acestui proiect, iar acum Consiliul Local va aproba indicatorii tehnico-economici pentru instalarea de camere de supraveghere, sisteme de detecţie a incendiilor, sisteme anti-efracţie şi de control al accesului în instituţiile de învăţământ. „Sistemele de siguranţă şi prevenire a infracţionalităţii vor fi montate în cadrul şcolilor generale nr. 2, 3, 4, 11, 12, 15, 25, 31, precum şi în două colegii naţionale, respectiv Economic şi Unirea. S-a avut în vedere care sunt zonele cu situaţii de risc aflate în evidenţa Inspectoratului Şcolar Judeţean şi Inspectoratului de Poliţie, precum şi regimul juridic al clădirilor, deoarece acest criteriu reprezintă un element obligatoriu în eligibilitatea proiectului”, susţine Mihai Costel.
Proiectul este cuprins în Planul Integrat de dezvoltare al polului de creştere urbană şi va fi finanţat prin Axa 1 a Programului Operaţional Regional. Municipiul Braşov urmează să cofinanţeze proiectul cu 2% din valoarea totală necesară, costurile urmând să fie stabilite după realizarea proiectul tehnic. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 800.000 de euro. Proiectul se va derula cu fonduri europene şi are în vedere instalarea de camere de supraveghere, sisteme de detecţie a incendiilor, sisteme anti-efracţie şi de control al accesului în şcoli
Î