Un protest spontan pentru susţinerea Institutului Cultural Român (ICR) şi împotriva Ordonanţei de Urgenţă, prin care Institutul trece de sub autoritatea Preşedinţiei sub cea a Senatului, a avut loc sâmbătă seara, pe strada Arthur Verona din Bucureşti, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Potrivit comunicatului remis de Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate - ARCEN, sâmbătă, în jurul orei 18:00, pe strada Arthur Verona, a avut loc un protest spontan pentru susţinerea Institutului Cultural Român şi împotriva Ordonanţei de Urgenţă Nr. 27 din 13 iunie. Participanţii au format un lanţ uman de-a lungul străzii, au purtat banderole cu sigla ICR şi şi-au manifestat dorinţa ca Institutul Cultural Român să nu fie politizat şi să nu fie întrerupt mandatul actualei conduceri, se spune în comunicat.
Pe de altă parte, la iniţiativa Asociaţiei Române pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate - ARCEN, susţinătorii Institutului Cultural Român şi protestatarii de pe strada Arthur Verona se vor organiza în "Mişcarea Papioanelor".
Astfel, protestatarii cu papion se vor întâlni luni, între orele 19:00 - 19:30, pe trotuarul din faţa sediului Institutului Cultural Român din Bucureşti.
Totodată, "Mişcarea Papioanelor" transmite public un manifest în 5 puncte, care vizează: retragerea OUG Nr. 27 din 13 iunie; respectarea mandatului actualei conduceri ICR (până în ianuarie 2013); menţinerea unei conduceri a Institutului Cultural Român din rândul intelectualilor; promovarea şi finanţarea proiectelor pe criterii de profesionalism şi fără intervenţii şi decizii politice; respectarea oamenilor de cultură în spaţiul public românesc.
Protestul vine în continuarea declaraţiilor de susţinere a ICR, sub actuala conducere, şi menţinerea Institutului sub autoritatea Preşedinţiei, făcute în ultima perioadă de mai mulţi oameni de cultură.
Astfe