La 22 iunie a.c. se implinesc 64 de ani de la angajarea Armatei Romane in al doilea razboi mondial si mai mult de o jumatate de veac de cand cine vrem si cine nu vrem, luand drept temei literatura istorica a invingatorilor, ne tot trag de bretele si de urechi pentru gestul din vara lui â41. La 22 iunie a.c. se implinesc 64 de ani de la angajarea Armatei Romane in al doilea razboi mondial si mai mult de o jumatate de veac de cand cine vrem si cine nu vrem, luand drept temei literatura istorica a invingatorilor, ne tot trag de bretele si de urechi pentru gestul din vara lui â41.
Prea putini se mai intreaba astazi daca pentru romani exista si o alta optiune decat intrarea in al doilea razboi mondial. Nimeni nu recunoaste deschis ca am fost impinsi in razboi, impotriva vointei noastre, tocmai de cei de la care la Bucuresti se conta pe un sprijin.
O EROARE DE OPTICA. De regula si simplificand in mod grosolan lucrurile, se spune ca Romania s-a apropiat treptat de Germania, ambele tari sfarsind-o intr-un soi de concubinaj politic si militar, adica intr-o alianta neperfectata ca atare in acte. Asa am fost noi, se mai spune, rai si recalcitranti si neinspirati pe deasupra, pentru ca nu am stiut cu cine trebuia sa ne punem bine. In realitate, germanii au fost impinsi sistematic si in etape distincte spre Romania si spre Balcani, pana cand toate tarile din sud-estul european au fost nevoite fie sa indure o ocupatie militara severa, fie sa surada Berlinului ca si cum ar fi avut 100 de dinti in gura. Neindoielnic, a existat un plan strategic britanic, elaborat cu mai multe luni inainte de declansarea ostilitatilor, mai precis imediat dupa München, prin care germanii au fost ademeniti progresiv spre capcana Balcanilor si spre placa de frictiune cu Rusia sovietica, in scopul atenuarii presiunii pe care diviziile Wehrmachtului ar fi putut s-o exercite asupra tr