Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Este Băsescu dictator?

Publicat in Adevarul, duminică 16 ianuarie 2011 ·

Este doar un produs al actualei clase politice şi un pic mai mult.

Nu. Doar pare. Să se mai gândim. Este adevărat că, în decursul activităţii sale politice, preşedintele a forţat reguli şi cutume, a făcut apel la forme ale democraţiei directe care în decursul istoriei au legitimat tiraniile. Este adevărat că partidul i se supune orbeşte şi că înăuntrul său domneşte o frică organică faţă de „cabinetul doi" reprezentat de ministrul Elena Udrea. Se spune că el deţine controlul personal asupra serviciilor secrete ce desfăşoară o amplă activitate de urmărire a oponenţilor săi - şi s-ar putea să fie parţial adevărat.

Dar cu toate hibele sale, România rămâne o democraţie. Traian Băsescu nu are pârghiile politice pentru a instaura un regim personal, dacă ar dori asta. Nu i-o permite nici apartenenţa României la NATO şi Uniunea Europeană. Dar mai presus de toate, lui Traian Băsescu îi lipseşte utopia - acel vis de mărire trăit de tiranii istoriei, ce ajunge să se transforme în coşmar pentru popoarele lor. Nu are statura unui dictator.

Dar atunci, ce este? El este doar un produs la nivelul actualei clase politice din România şi un pic mai mult. Ştie ca nimeni altul să detecteze şi să exploateze slăbiciunile adversarilor săi. Vine dintre ei, cu ei a negociat, cu ei a împărţit beneficiile puterii. Cu mulţi a fost chiar amic şi le-a intrat în case în această calitate. Le-a văzut punctele slabe şi nu a ezitat să le atace atunci când a trebuit - de la poziţia slabă în partid a lui Petre Roman la lăcomia lui Adrian Năstase sau la dependenţa lui Mircea Geoană de şedinţele de psihoterapie din vila lui Sorin Ovidiu Vîntu.

Dar omul acesta nu dă doi bani pe reguli şi instituţii, veţi spune! Da, e adevărat. Pune pe ele tot atât preţ pe cât punea pe principiile eticii şi echităţii socialiste, pe făurirea omului nou, atunci când intra în portul Constanţa cu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Poşta Română: Pensiile au fost distribuite, până la acest moment, într-un procent covârşitor. Până la sfârşitul zilei, estimăm că ne vom apropia de procentul maxim/ Situaţiile în care pensia nu a fost livrată reprezintă cazuri excepţionale

News.ro acum 41 minute
Compania Naţională Poşta Română a precizat, vineri, că pensiile au fost distribuite, până la acest moment, ”într-un procent covârşitor”, iar până la sfârşitul zilei se estimează că se va ajunge aproape la procentul maxim. Situaţiile în care pensia n

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

ANM: Cum va fi vremea de Paște. Ploi în jumătate de țară, soare în cealaltă

Gandul acum 19 minute
De Paște, țara va fi împărțită în ceea ce privește vremea: în timp ce o parte a țării se va bucura de o vreme frumoasă, în cealaltă parte se vor înregistra ploi, arată ANM. De săptămâna viitoare, însă, vremea se va mai îmbuna. „Este posibil ca în zi

Israelul dezvoltă un „dom cibernetic“ împotriva atacurilor informatice iraniene

Adevarul acum 55 minute
 Deşi escaladarea armată pare să fie exclusă în viitorul imediat, un război mai discret continuă să facă ravagii între Israel şi Iran: pe frontul "spaţiului cibernetic", Israelul lucrează pentru a contracara atacurile iraniene.

UE condamnă atacurile cibernetice atribuite Rusiei asupra Germaniei şi Cehiei, iar NATO se declară dispusă să acţioneze

G4Media acum o ora
Uniunea Europeană a condamnat ferm vineri campania de atacuri cibernetice împotriva Partidului Social-Democrat (SPD) la guvernare în Germania, şi cele asupra instituţiilor cehe, imputate unui grup „controlat de Rusia”, a declarat vineri şeful diplom

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum 2 ore
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Dăm în continuare mult pe mâncare: Aprilie, a doua lună consecutivă de creştere a preţurilor mondiale la alimente

Wall-Street.ro acum 2 ore
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, care au contracarat scăderile de preţuri la zahăr şi produse lac

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 8 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 8 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

27°
vin.

13°/27°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°