Este doar un produs al actualei clase politice şi un pic mai mult.

Nu. Doar pare. Să se mai gândim. Este adevărat că, în decursul activităţii sale politice, preşedintele a forţat reguli şi cutume, a făcut apel la forme ale democraţiei directe care în decursul istoriei au legitimat tiraniile. Este adevărat că partidul i se supune orbeşte şi că înăuntrul său domneşte o frică organică faţă de „cabinetul doi" reprezentat de ministrul Elena Udrea. Se spune că el deţine controlul personal asupra serviciilor secrete ce desfăşoară o amplă activitate de urmărire a oponenţilor săi - şi s-ar putea să fie parţial adevărat.

Dar cu toate hibele sale, România rămâne o democraţie. Traian Băsescu nu are pârghiile politice pentru a instaura un regim personal, dacă ar dori asta. Nu i-o permite nici apartenenţa României la NATO şi Uniunea Europeană. Dar mai presus de toate, lui Traian Băsescu îi lipseşte utopia - acel vis de mărire trăit de tiranii istoriei, ce ajunge să se transforme în coşmar pentru popoarele lor. Nu are statura unui dictator.

Dar atunci, ce este? El este doar un produs la nivelul actualei clase politice din România şi un pic mai mult. Ştie ca nimeni altul să detecteze şi să exploateze slăbiciunile adversarilor săi. Vine dintre ei, cu ei a negociat, cu ei a împărţit beneficiile puterii. Cu mulţi a fost chiar amic şi le-a intrat în case în această calitate. Le-a văzut punctele slabe şi nu a ezitat să le atace atunci când a trebuit - de la poziţia slabă în partid a lui Petre Roman la lăcomia lui Adrian Năstase sau la dependenţa lui Mircea Geoană de şedinţele de psihoterapie din vila lui Sorin Ovidiu Vîntu.

Dar omul acesta nu dă doi bani pe reguli şi instituţii, veţi spune! Da, e adevărat. Pune pe ele tot atât preţ pe cât punea pe principiile eticii şi echităţii socialiste, pe făurirea omului nou, atunci când intra în portul Constanţa cu