Intr-o societate nascuta cu greu dintr-un amalgam istoric, format si acesta in salturi, iluzia irationala a capatat o consistenta sociala cum numai in tarile cangrenate de saracie si lipsa alternativelor se poate intalni. Exista desigur si o iluzie rationala, cu reale posibilitati de a se transforma dintr-un vis frumos si indepartat, intr-o realitate posibila.
De pilda, Ilie Nastase la 14 ani jucand tenis putea avea iluzia unui Rolland Garros castigat. El construieste si demonstreaza prin fapte mici la inceput de drum, cum un vis, hranitor de iluzii, se poate implini. Apoi Salvador Dali: a trait ani buni cu iluzia marii lovituri, care intarzia sa vina in cariera lui de pictor, nu pentru ca era schizofrenic, ci pentru ca nu avea bani sa-si sustina proiectele.
Dar mai exista in istorie si tragedia omului care nu este nimic, dar are iluzia fara consistenta ca va deveni repede cineva. Nu face nimic pentru a depasi iluzoriul, ba chiar mai mult, se pune in slujba unui salvator providential care-i va oferi totul. Chiar daca acest salvator refuza sa vina, totusi il proiecteaza in imediat; acesta este miliardar si generos, producator de filme sau cautator de fotomodele, in general magnatul.
Acest eseu s-a nascut intr-un restaurant bucurestean, ca urmare a unei simple, dar deloc banale observatii a unui chelner. Acesta si-a apostrofat una dintre clientele obisnuite, oarecum eleganta, trista in fata unui lichior rosu aprins: "Am vazut ca partenerul tau de afaceri nu ti-a dat de mancat". Partenerul care i-a hranit pentru moment iluzia unei mese de pranz abia reusise sa achite nota de plata pentru doua sucuri acidulate. Cu toate acestea, clienta dezamagita a ramas cu iluzia ca data viitoare va da marea lovitura a vietii.
Iluzia marii lovituri cazute in rateu este din nefericire foarte des intalnita, iar doza de irational, de incredere infinita in ceva care