Statele Unite sunt "una dintre cele mai mari tari musulmane de pe planeta", a declarat marti pentru postul de televiziune francez Canals presedintele american Barack Obama, care urmeaza sa rosteasca joi, la Cairo, un discurs de reconciliere cu lumea musulmana.
"Statele Unite si lumea occidentala trebuie sa invete pentru a cunoaste mai bine islamul; de altfel, daca se ia in considerare numarul cetatenilor americani musulmani, vedem ca Statele Unite sunt una dintre cele mai mari tari musulmane de pe planeta", a precizat el, citat de Mediafax.
"Ceea ce incerc sa fac este sa cream un dialog mai eficient pentru ca lumea musulmana sa poata intelege mai bine felul in care Statele Unite, dar si, in general, lumea occidentala, percep anumite probleme dificile, precum terorismul sau democratia", a adaugat el.
Dupa o etapa in Arabia Saudita, presedintele american isi va onora joi, la Cairo, una dintre promisiunile din campanie si va pronunta un discurs destinat lumii musulmane.
"Oricare ar fi confesiunea acestora, cei care construiesc, nu cei care distrug, lasa in urma lor o mostenire durabila", a precizat el.
"Cred ca in prezent exista un adevarat conflict intre cei care sustin ca islamul este ireconciliabil cu viata moderna si cei care cred contrariul ca islamul a stiut mereu sa evolueze in acelasi timp cu progresul", a mentionat el. Statele Unite sunt "una dintre cele mai mari tari musulmane de pe planeta", a declarat marti pentru postul de televiziune francez Canals presedintele american Barack Obama, care urmeaza sa rosteasca joi, la Cairo, un discurs de reconciliere cu lumea musulmana.
"Statele Unite si lumea occidentala trebuie sa invete pentru a cunoaste mai bine islamul; de altfel, daca se ia in considerare numarul cetatenilor americani musulmani, vedem ca Statele Unite sunt una dintre cele mai mari tari