Agresivitatea verbală ajută la descărcarea sentimentelor de furie, însă excesul arată probleme grave și duce la pierderea controlului. Sursa: NorthFoto
Înjurăturile au valoare de eliberare și „curăță” de ură; din acest motiv unii specialiști spun că ar fi sănătoase. În trecut, acest gen de exprimări aveau un caracter sacru și erau folosite chiar sub formă de blestem. Latinii înjură mult mai urât decât alte popoare, iar românii nu fac excepție de la regulă, având o gamă foarte diversificată la acest capitol. La stres, tendința de a folosi expresii jignitoare crește, ca și riscul de a vorbi mai urât, cu patos, ceea ce explică într-o oarecare măsură excesul de vulgaritate al românilor.
Trimiterea la origine, a doua șansă
Le auzim mai ales pe stradă, între șoferi nervoși sau găști, dar și în emisiuni sau în apartamentul vecin. Cele mai multe înjurături ale românilor trimit la origini, având legătură cu mama. „Există înjurături între etnii, legate de religie, dar cele mai multe au legătură cu mama. Odată ce spui o înjurătură legată de mamă, îl trimiți în neființă”, spune Aurora Liiceanu, sociolog. Semnificația trimiterii la origini: cel vizat este într-atât de nereușit încât ar trebui să se mai nască o dată.
Să aibă astfel o a doua șansă. Din perspectiva celui care o folosește, înjurătura are „puterea” să catalogheze, să-l diminueze pe cel vizat în fața comunității sau chiar să-l anihileze. „În trecut, nu oricine avea puterea de a blestema, de a manevra destinele prin catalogare, diminuare ori anihilare. Prin cuvânt sacru, în ultimă instanță. În vechime aceste persoane aveau o «putere» de temut în comunitate. Cum era, de exemplu, «blestemul de fată mare» necinstită, care se întindea pe mai multe generații și rude ale făptuitorului. «Puterea» nevăzutelor era adesea mai puternică decât esafodajul creștin”, afirmă antropolog