Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: Prima ispravă a lui Iustin Covei după ieşirea din închisoare, „împuşcarea“ unei amenzi de 900 de lei

Publicat in Adevarul, miercuri 13 octombrie 2010 ·

Covei a fost oprit ieri în trafic de poliţiştii de la Rutieră, care au constatat că nu avea la el toate actele maşinii, iar geamurile autoturismului erau acoperite cu folie neagră.

Covei le-a spus poliţiştilor că a plecat în grabă de acasă şi de aceea a uitat documentele maşinii.

Acuzat pentru clonare de carduri

Iustin Covei, fiul magistratului craiovean Marin Covei, a fost eliberat luni din Penitenciarul Rahova. Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea de eliberare sub control judiciar a craioveanului de 24 de ani şi a altor opt persoane arestate în acelaşi dosar pentru fraude informatice. Decizia este definitivă. Tânărul se afla în arest preventiv din luna septembrie a anului trecut, fiind acuzat de constituirea unui grup infracţional, deţinerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronice şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos. „ Şi-a recunoscut vina. A semnat procesul verbal. A fost sancţionat cu 900 de lei pentru că nu avea permisul asupra lui şi că avea folie pe geamuri neologată RAR“ , a spus Amelia Căprărin, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj

Iustin Covei a fost eliberat de Curtea de Apel Bucureşti pentru bună purtare. Tânărul a fost cercetat în nouă dosare penale pentru lovire, conducerea unui autoturism pe drumurile publice fără permis şi pentru ameninţare. De fiecare dată a scăpat basma curată, iar în toate dosarele magistraţii au dat dat neânceperea urmăririi penale.

„Prinţişorul“ a făcut rost de bani fradudulos din clonarea de carduri. În momentul în care a fost luat pe sus de mascaţi a declarat că avea la el în casă un laborator de prăjituri.

Vom reveni cu amănunte!

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NEWS ALERT Un elicopter ce îl trasporta pe preşedintele Iranului implicat într-un accident / Ministru: Vremea îngreunează operaţiunile de salvare

Mediafax acum 13 minute
UPDATE Ce ştim pâna acum Un elicopter care îl transporta pe preşedintele iranian Ebrahim Raisi a fost implicat într-un incident, a anunţat duminică agenţia de presă iraniană Tasnim. Elicopterul făcea parte dintr-un convoi de trei elicoptere. Două di

U Cluj învinge Oţelul Galaţi şi va juca cu Universitatea Craiova barajul pentru Conference League

Mediafax acum 48 minute
Gazdele au dominat prima jumătate de oră, concretizată cu obţinerea unui penalty, în minutul 28, după faultul portarului Gertmonas asupra lui Teles. Lituanianul şi-a reparat greşeala, parând execuţia lui Rusevic de la punctul cu var. Oţelarii au avu

Accident pe Dunăre, lângă Budapesta. Doi oameni au murit și cinci sunt dispăruți după ce două ambarcațiuni s-au ciocnit

Ziare.com acum 2 ore
Două persoane au murit, iar cinci sunt date dispărute, după o presupusă coliziune care a implicat o mică barcă cu motor şi o navă de croazieră pe fluviul Dunărea, la nord de Budapesta, a anunţat poliţia duminică, 19 mai, citată de Reuters. Cadavrele

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum 11 minute
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

Cel puţin cinci morţi şi 16 răniţi într-un atac aerian rus asupra Harkov. „Nu erau soldaţi aici”

Adevarul acum o ora
Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi alte 16 au fost rănite duminică, într-o zonă de recreere din afara oraşului Harkov, în urma unor lovituri aeriene ruse, potrivit oficialilor locali, transmite Reuters, citată de Agerpres.

„Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

Adevarul acum 3 ore
Prima săptămână de campanie electorală se încheie cu un mesaj surpriză din partea celui mai titrat tenismen român, Ilie Năstase. Într-un mesaj video, „Nasty” a anunțat public pe cine susține în cursa pentru Primăria Capitalei și cu cine va vota la a

Primele imagini cu Florentina, TÂNĂRA ucisă la Sibiu de iubitul său drogat

Gandul acum 4 minute
Un tânăr cu antecedente psihice, posibil drogat în momentul faptei și-a înjunghiat sâmbătă iubita la Sibiu. Pe de altă parte cei doi erau cunoscuți și ca amatori de droguri, și numai. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spun că cei doi

Viaţa premierului slovac, Robert Fico, nu mai este în pericol

Wall-Street.ro acum 3 ore
Viaţa premierului slovac Robert Fico nu mai este în pericol, la patru zile după atentatul la viaţa sa, a declarat presei vicepremierul Robert Kalinak. "Nu mai există pericol imediat pentru viaţa sa, dar starea sa rămâne gravă şi necesită îngrijiri i

Hillary Clinton la Sofia: Egalitatea femeilor rămâne problema nerezolvată a secolului 21

News.ro acum 2 ore
Drepturile femeilor rămân problema nerezolvată a secolului 21, cu o nevoie presantă de a sprijini femeile tinere în obţinerea de educaţie şi abilităţi pentru a-şi realiza potenţialul. Acest sentiment a fost exprimat de Hillary Clinton în cadrul unei

Suceava: Aproape şase tone de motorină, bani şi vehicule, ridicate de poliţişti după ce au fost făcute 25 de percheziţii - FOTO

News.ro acum 4 ore
Aproape şase tone de motorină, bani şi vehicule au fost ridicate de poliţiştii din Suceava după ce au fost făcute 25 de percheziţii domiciliare. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava au anunţat că a fost organizată o acţiune

Vremea

București
acum

22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

17°
dum.

13°/17°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/26°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°