Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sclipirea lui Rusescu, revanşa lui "Tătă"! Mioveni - Steaua 0-1

Publicat in Pro Sport, duminică 4 martie 2012 ·

Ilie Stan a schimbat trei oameni faţă de eşecul din Olanda, dar l-a păstrat în poartă pe Tătăruşanu. Alegere inspirată! Cu două intervenţii superbe, gafeurul de la Twente a adus primele puncte ale roş-albaştrilor de la reluarea campionatului

La Mioveni, oamenii se îngrămădesc unul în celălalt şi suspină după un ceai cald. Că a venit Steaua contează, dar nu pentru termometre. Agită toţi picioarele, dar nu pentru un efect acustic, ci pentru confort termic. Pe gard atârnă şi un steag cu chipul lui Rusescu, pe care suporterii l-au strecurat cu greu.Asta pentru că, probabil, în mintea federalilor şi a a celorlalţi nea' de prin LPF, bucuria lui Raul pusă pe o pânză instigă la goluri şi la fotbal.Şi asta ştim că nu le place lor, celor de prin vilele fotbalului românesc.

Raul, băiatul pus de fani la loc de cinste, stă la pândă în careu. La respingere, cum spun antrenorii. Şi mingea, după ce raşchetează câteva scalpuri prin careu, ajunge fix în picioarele lui. Preluare cu dreptul, şut cu stângul în colţul lung (13). E linişte la Steaua, după ce Cristi Tănase (3) şi trio-ul Tatu-Machado-Costea, cu olteanul la finalizare, au încercat să-l bată pe Cobrea.

Dumnezeu ţine cu Tătă

Ilie Stan are şi emoţii. Nu din cauza jocului, nu din cauza patronului care s-ar fi găsit din nou să-l schimbe şi să-l confirme în funcţie în câteva minute, ci cu Tătăruşanu. Titularul său n-a greşit din nou, ci pare chiar în vână, dar se ţine de mână şi urlă. Strânge din dinţi şi îl lasă pe Stanca tot pe bancă. Trece cu bine şi peste singurul moment de panică din careul său, când Enache a scăpat singur spre poartă, şi reia liniştit mişcările de încălzire. Acţiunea e la aproape 70 de metri de el, cu Tănase în prim-plan, care încearcă poarta mai mult ca oricând, odată ce Ilie l-a mutat în centru.

3 în 3 minute

Pe momentele bune al roş-albaştrilor se întâmplă ceva ciudat. A

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 5 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Vasile Bănescu, despre câștigătorul Eurovision 2024: „Victoria lui Nimeni (Nemo), una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa muzicii”

HotNews acum o ora
Purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, a criticat în termeni duri victoria artistului elvețian Nemo la Eurovision 2024, afirmând că este o insultă pentru muzică, care „zdrobește firescul” și „extermină buna-cuviință și bunul simț”. Vasile Bane

Israelul a trimis tancuri în nordul Fâşiei Gaza, după o noapte cu bombardamente intense

Mediafax acum 35 minute
Israelul a trimis tancuri, duminică, în nordul Fâşiei Gaza, după o noapte de bombardamente intense. S-au înregistrat zeci de morţi şi răniţi.

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

UPDATE- Suceava: Incendiu cu degajări mari de fum la o hală de tâmplărie PVC, în oraşul Salcea. Autorităţile au emis mesaj RO-ALERT / Incendiul a fost lichidat/ Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum o ora
Mai multe echipaje de pompieri intervin, duminică, pentru localitatea şi stingerea unui incendiu care a cuprins o hală în care se află tâmplărie PVC, în oraşul Salcea.

Accident stupid, pe o autostradă din Belgia. Un șofer român de TIR a murit și o femeie este rănită, după ce un individ ar fi aruncat cu un capac de canal de pe un pod

Ziare.com acum 3 ore
Un maramureșean a murit în urma unui accident petrecut în Belgia, iar o femeie ar fi fost transportată la spital pentru investigații medicale, arată Informația Zilei. Totul s-ar fi întâmplat în timpul ce doi maramureșeni efectuau transport pe ruta S

Primul pacient din istorie cu transplant de rinichi de porc a murit la două luni după operație

HotNews acum o ora
Prima persoană din istorie căreia i s-a făcut un transplant de rinichi de porc a murit la aproape două luni de la intervenția chirurgicală, potrivit Sky News. Richard Slayman, în vârstă de 62 de ani, fusese supus în martie, timp de patru ore, operaţ

Camion răsturnat în Pasul Tihuța, care leagă Bistrița-Năsăud de Suceava. Circulația se desfășoară alternativ. TIR-ul era plin cu mere VIDEO

Ziare.com acum 24 minute
Circulaţia se desfăşoară alternativ, dirijat, duminică, în Pasul Tihuţa, după ce un camion cu mere s-a răsturnat. ”Circulaţia se desfăşoară alternativ, dirijat, pe DN 17 Bistriţa-Vatra Dornei, după ce, în zona kilometrului 117, Pasul Tihuţa, judeţul

Alături de Polonia și Slovacia, România livrează Ucrainei curent electric

Ziua Constanta acum o ora
La cererea Ucrainei, România, alături de Polonia şi Slovacia, furnizează astăzi energie electrică de urgenţă, iar acest lucru s-a întâmplat şi ieri, relatează presa ucraineană. Ieri, necesarul consumatorilor ucraineni a fost acoperit din producţia p

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 33 minute
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/18°
Iasi
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/17°
Constanta
acum

15°
dum.

13°/16°
lun.

10°/15°
mar.

9°/13°
mie.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/17°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

12°/20°