Nu ne-am propus să scriem o istorie a Franţei. Doar să aducem cititorului din “micul Paris” fapte, meniuri şi anecdote cu temă culinară din “marele Paris”, parcurgând veacurile.
O dată cu intrarea în vigoare a noii Constituţii, în 1958, Franţa a pătruns în era celei de-a cincea Republici. Primul preşedinte al acestei noi etape a fost Charles de Gaulle. Ştiţi însă că prima Republică (proclamată în septembrie 1792, în timpul Revoluţiei Franceze, şi desfiinţată în 1804, când Napoleon Bonaparte instaurează Primul Imperiu) nu a avut, propriu-zis, un preşedinte? Sau că unicul preşedinte al celei de-a doua Republici (proclamată în timpul Revoluţiei de la 1848), Louis-Napoleon Bonaparte, ca şi înaintaşul său, a trădat ideile republicane pentru a instaura cel de-al doilea Imperiu? Cea de-a treia Republică (1870-1940) a avut, în schimb, 14 preşedinţi. După marea conflagraţie mondială, a patra Republică (doar doi preşedinţi!) a încercat să restabilească echilibrul slăbitului stat francez. Nicolas Sarkozy este preşedintele cu numărul de ordine “6” din noua eră instaurată la Palatul Élysée.
Nu ne-am propus însă să scriem o istorie a Franţei. Doar să aducem cititorului din “micul Paris” fapte, meniuri şi anecdote cu temă culinară din “marele Paris”, parcurgând veacurile.
Prânz la cazemată
Iată o întâmplare mai puţin obişnuită, petrecută în perioada în care preşedinte al Franţei era Emile Loubet (1899-1906): întâlnirea la nivel înalt cu ţarul rus. După ce în 1896 fusese excelent primit de parizieni, punând piatra de temelie a podului care urma să poarte numele predecesorului său, Alexandru al III-lea, Ţarul Nicolae al II-lea nu avut acelaşi succes în 1901. Pentru a evita anarhiştii, Alteţa Sa Imperială, împreună cu soţia s-a cazat la castelul Compiègne, asistând apoi la operaţiunile finale ale marilor manevre din est, la Witry. Cuplul imperial