Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nereguli descoperite de Curtea de Conturi la Consiliul Judeţean Dâmboviţa

Publicat in Adevarul, joi 20 iunie 2013 ·

Curtea de Conturi efectuează un control la Consiliul Judeţean Dâmboviţa, printre neregulile descoperite fiind nerespectarea criteriilor înscrise în caietul de sarcini cu ocazia licitaţiei din 2010 pentru colectarea deşeurilor, a declarat, miercuri, preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

''La consiliul judeţean, de circa o lună, există un control al Curţii de Conturi, cu doi consilieri de conturi care sunt de la Camera de Conturi din Prahova. Au luat în discuţie mai multe aspecte, printre care şi modul în care au fost încheiate contractele cu Supercom şi Eurogaz, derularea acestor contracte, modul în care s-a asigurat finanţarea pe acest subiect'', a precizat Ţuţuianu.

Potrivit Agerpres, acesta spune că au fost găsite nereguli în organizarea licitaţiei de colectare a deşeurilor. În Dâmboviţa este implementat un proiect cu fonduri europene de colectare a deşeurilor. ''Câteva concluzii care trebuie să ne îngrijoreze: se consideră de către Curtea de Conturi că nu au fost respectate criteriile înscrise în caietul de sarcini cu ocazia licitaţiei desfăşurate în 2010 (...). În opinia celor de la Curtea de Conturi ar trebui să nu mai asigurăm niciun fel de suport financiar din alte surse decât taxa de habitat pentru tot ce înseamnă funcţionarea acestui sistem'', a spus Ţuţuianu.

În urma implementării proiectului ISPA de colectare deşeuri în Dâmboviţa a fost instituită şi o taxă de habitat. Preşedintele CJ Dâmboviţa a precizat că sunt primari care vor răspunde inclusiv penal pentru nereguli legate de această taxă. ''Sunt cinci primari care au plătit sau au fost executaţi silit pe taxa de habitat, au plătit din bugetul local, şi sumele respective cu dobânzi şi penalităţi sunt considerate prejudicii, ceea ce generează răspunderea lor civilă şi răspunderea penală pentru că toate dosarele vor merge la Parchet'', a spus Ţuţuianu, fără a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum o ora
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum o ora
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum 52 minute
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Patru persoane au ajuns la spital, în ultimele 24 de ore, după ce au fost salvate de către salvamontişti

News.ro acum 59 minute
Dispeceratul Naţional Salvamont a anunţat că, în ultimele 24 de ore, au fost salvate 17 persoane de către salvamontişti. De asemenea, din aceste 17 persoane, patru au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. Totoda

Macron, Xi Jinping și Ursula von der Leyen, discuție despre viitorul războiului din Ucraina

Wall-Street.ro acum 13 minute
Preşedintele chinez Xi Jinping a ajuns la Palatul Elysée, întâlnire care reprezintă începutul oficial al vizitei sale de două zile în Franţa, cu prilejul împlinirii a 60 de ani de relaţii diplomatice între cele două ţări, relatează AFP şi Reuters, p

Şase morţi şi 35 de răniţi în urma unor atacuri cu drone în regiunea rusă Belgorod

News.ro acum o ora
Atacuri cu drone ucrainene s-au soldat cu şase morţi şi 35 de răniţi în regiunea Belgorod din Rusia, a anunţat luni guvernatorul regiunii, Viaceslav Gladkov, relatează Reuters. Atacul a avut loc în apropierea satului Bezezovka şi a vizat două autobu

Aglomeraţie pe Valea Prahovei. Rutele alternative recomandate de poliţişti

Mediafax acum o ora
Centrul Infotrafic anunţă că este aglomeraţie pe Valea Prahovei, în a doua zi de Paşti. Se va circula îngreunat pe parcursul întregii zile.

Aglomerație în drumul spre Capitală: Poliţiştii recomandă deplasarea pe rute alternative

Wall-Street.ro acum 46 minute
Poliţiştii rutieri le recomandă conducătorilor auto să ia în calcul şi deplasarea pe rute alternative pentru a evita aglomeraţia din ultima zi a minivacanţei de Paşte, scrie Agerpres. Conform Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţie

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum o ora
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Vremea

București
acum

24°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

21°
lun.

10°/21°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

11°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°