Ce şanse sunt ca fulgerul să lovească în acelaşi loc? Aşa se liniştea acum doi ani o tânără care tocmai scăpase de coşmarul cancerului de col uterin şi care zâmbea din nou cu încredere zilei de mâine. Cu sufletul greu că nu va mai putea avea copii, cu organismul ars de chimioterapie, tânăra găsise puterea de a merge mai departe, de a da încredere celor din jur prin exemplul optimismului ei. Nu mai conta că a aflat de tumoare chiar în luna de miere, nu mai conta că visul de a avea copii i se spulberase. Trăia!
Anul acesta, Alexandra a început să se simtă slăbită. O tuse uscată şi sâcâitoare nu i-a dat pace săptămâni la rând. După diagnosticul iniţial de pneumonie, Alexandra a auzit din nou numele teribilei boli de care a crezut că a scăpat pentru totdeauna: cancer. Plămânii şi rinichii îi sunt atinşi de metastaze.
"Dacă la prima luptă cu cancerul Alexandra avea o stare de spirit foarte bună, mai terminaţi eram noi, prietenii şi familia, acum nu mai e aşa. A doua oară e prea mult. Mama ei, când a auzit iar de cancer, a stat pe calmante o perioadă. Acum începe să-şi revină, să fie tare pentru fata ei", spune cu lacrimi în voce prietena din copilărie a Alexandrei, Alexandrina David. Cele două au fost colege de şcoală din clasa a V-a până în clasa a XII-a în Oneşti, oraşul natal. Când nu e plecată la tratament, Alexandrina îşi sună aproape zilnic prietena să afle cum se simte. "Dar chimioterapia a slăbit-o rău. I-a afectat şi auzul, aşa că ne înţelegem destul de greu", explică aceasta chinurile prin care trebuie să treacă din nou prietena ei.
"Până acum doi ani visam că cineva îmi va spune «mama»... acum mă duc la culcare visând că mă voi trezi dimineaţa, că mă voi naşte pentru încă o zi! Tot ce îi cer visului este să îmi aducă însă o zi fără durere şi o zi cu încă un vis şi încă o dimineaţă. Am 27 de ani şi încă nu am apucat să fa
