Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INTERVIU Lucian Băroiu, preşedintele FR de Karate: «Luptăm până la victoria finală!»

Publicat in Click, joi 20 iunie 2013 ·

Preşedintele Federaţiei Române de Krarate solicit MTS să analizeze atent aşa-zisele Campionate Mondiale, în care românii câştigă medalii de aur fără luptă, după care îşi cer premiile de la MTS.

Domnule Băroiu, apele Karate-ului din România par foarte agitate în ultima vreme.

În calitate de Preşedinte al Federaţiei Române de Karate pot spune că am obligaţia de a avea o reacţie ori de câte ori constat că se petrec lucruri care nu fac bine mişcării de Karate din România.

Puteţi să ne spuneţi mai exact ce anume v-a deranjat?

Consider că este mult spus deranjat. Mai bine zis este că acest recent aşa zis Campionat Organizat la Bucureşti de această Organizaţie WUKF, a reuşit să mă determine să am o reacţie.

Ce anume nu a fost în regulă cu acest Campioanat Mondial organizat de Federaţia Mondială WUKF?

Exact această întrebare mă face să cred că am avut o reacţie foarte bună. Folosiţi calificativul "Campionat Mondial", dar greşit atâta timp cât în concurs au fost înscrise un număr de 11 ţări, sau de fapt 23 de organizaţii. Ceea ce dă de bănuit foarte mult este că, de exemplu, din Anglia sunt afiliate 15 organizaţii de karate!

Practic, contestaţi statutul de federaţie al WUKF?

Normal, ţinând cont că niciun membru aflat pe site-ul official WUKF nu are date de contact şi nu are opţiunea de a putea fi contactat. Ba, mai mult, acest WUKF nu este organizat ca orice organism de sport internaţional care respectă regulile internaţionale pentru sport, respectiv organizaţii continentale şi regionale de sine statutare. Întrebarea este cum poţi organiza de exemplu un Campionat European, dacă tu nu ai organismul reprezentativ pentru Europa? La fel, putem da exemple pentru fiecare continent în parte.

Să înţelegem că Federaţia Mondială la care este afiliată Federaţia pe care o conduceti dumneavoastră este mai bine organ

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING NEWS Banca Transilvania a anunţat oficial că a cumpărat BRD Pensii. Cea mai mare bancă din România intră pe segmentul de pensii private obligatorii Pilon II

Mediafax acum 2 ore
“Achiziţia este un pas strategic al Grupului Financiar Banca Transilvania, prin care dezvoltăm fondurile de pensii facultative - Pilon III, existente deja în oferta noastră, şi ajungem pe o piaţă nouă, fondurile de pensii administrate privat - Pilon

Parlamentul din Georgia trece peste veto-ul prezidenţial şi adoptă definitiv legea controversată referitoare la „agenţii străini” / Reacţii în Europa

HotNews acum 39 minute
Parlamentul georgian a trecut marţi peste un veto prezidențial și a adoptat definitiv o lege controversată privind influența străină, în ciuda numeroaselor proteste de stradă și a avertismentelor din partea Uniunii Europene și Statelor Unite împotri

Putin ameninţă Europa cu „consecinţe grave” dacă Ucraina foloseşte armamentul occidental împotriva Rusiei: Aliații NATO „să-și amintească că sunt state cu un teritoriu mic şi populaţie foarte densă”

G4Media acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat marţi Europa cu „consecinţe grave” dacă ţările NATO vor permite Ucrainei să folosească armamentul occidental pentru a ataca ţinte pe teritoriul rus, transmit agenţiile AFP şi EFE. „Aceşti reprezentanţi ai

Roland Garros: Sorana Cîrstea, învinsă în runda inaugurală – Eliminare la tiebreak

HotNews acum o ora
Sorana Cîrstea a ratat marți prezența în turul al doilea de la Roland Garros, după un meci extrem de dificil în fața rusoaicei Anna Blinkova (55 WTA), care s-a impus cu scorul de 6-3, 3-6, 7-6(5). Sorana CirsteaFoto: COREY SIPKIN / AFP / Profimedia

Ce avere are generalul de la vârful SRI care se pensionează la 48 de ani

HotNews acum 2 ore
Adjunct al directorului Serviciului Român de Informații, Generalul Cristian Bizadea fusese numit în funcție în 2016. Acum, Bizadea se pensionează, la vârsta de 48 de ani. Cristian BizadeaFoto: SRI Potrivit celei mai recente declarații de avere, care

Eugen Tomac: România are un sistem de gestionare a frontierelor de înaltă calitate

Mediafax acum 32 minute
Europarlamentarul român Eugen Tomac susţine că votul Austriei din 8 decembrie 2022 privind extinderea spaţiului Schengen a fost un abuz. Asta după ce Comisia Europeană a stabilit că România are un sistem de gestionare a frontierelor de înaltă calita

Cinci oraşe, conectate la Sistemul Informatic pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă

Mediafax acum 2 ore
Cinci municipii reşedinţă de judeţ au fost conectate la Sistemul Informatic pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă. Anunţul a fost făcut marţi de Ministerul Afacerilor Interne. Până în prezent, peste 300 de localităţi au fost conectate la sistem.

Se întoarce vremea rea Avertizare de cod galben de ploi pentru județul Constanța!

Ziua Constanta acum 4 ore
Localităţi din opt judeţe situate în Muntenia, Dobrogea, Oltenia şi Banat sunt vizate de noi avertizări nowcasting Cod galben de ploi abundente şi descărcări electrice, emise marţi de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Astfel, până la or

UE adoptă un nou regim de sancţiuni împotriva Rusiei, pentru încălcări ale drepturilor omului şi acte de represiune

News.ro acum 4 ore
Comisia Europeană salută adoptarea de către Consiliu UE a unui nou regim de sancţiuni împotriva represiunii accelerate şi sistematice a drepturilor omului, a democraţiei şi a statului de drept de către autorităţile ruse. Acest nou regim oferă cadrul

Raisa, fetița de doi ani din Dolj, a fost găsită moartă

Ziua Constanta acum 6 ore
Raisa, fetița de doi ani din Dolj care a dispărut ieri din fața casei unde se juca alături de mai mulți copii a fost găsită moartă pe câmp. Peste o sută de polițiști, pompieri și voluntari, inclusiv cu un elicopter, au participat în ultimele 24 de o

Vremea

București
acum

18°
mar.

13°/21°
mie.

12°/23°
joi

13°/26°
vin.

17°/30°
Iasi
acum

15°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
joi

12°/23°
vin.

13°/28°
Constanta
acum

14°
mar.

13°/18°
mie.

13°/19°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

12°/21°
mie.

12°/20°
joi

11°/19°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

20°
mar.

11°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/26°
vin.

15°/25°