Cu active de circa 3 mld. euro, lichidităţi în conturi de 500 mil. euro şi participaţii la cele mai importante companii din economie, Fondul Proprietatea se pregăteşte să devină cel mai valoros emitent al Bursei de la Bucureşti.
După ce miercuri, 25 august, Fondul şi-a selectat intermediarul listării în consorţiul format din Raiffeisen Capital & Investment, ING Bank şi BRD-SocGen, listarea la Bursă pare a fi intrat în linie dreaptă.
Cum statul român, acţionarul majoritar al Fondului, a decis ca Fondul să se listeze direct, fără a mai derula o ofertă publică secundară de titluri, principala misiune a intermediarului selectat este cea de a întocmi prospectul de admitere la tranzacţionare.
Începând din 18 august, data înregistrării Fondului la CNVM, intermediarul are la dispoziţie 90 de zile lucrătoare pentru a aduce Fondul pe Bursă.
Raportat la anvergura şi dimensiunea proiectului, prospectul de admitere la tranzacţionare poate ajunge să numere sute de pagini.
"Chiar dacă listarea va fi una tehnică, prospectul de admitere la tranzacţionare va conţine acelaşi set de informaţii ca în cazul unei listări cu ofertă publică. Procedura de redactare este complexă, documentul urmând să conţină informaţii precum descrierea Fondului şi a participaţiilor din portofoliu, due-dilligence financiar şi operaţional", a spus Dana-Mirela Ionescu, directorul general al societăţii de brokeraj Raiffeisen Capital & Investment - liderul consorţiului câştigător.
De numele societăţii sunt legate cele mai importante oferte publice iniţiale (IPO-uri) de pe piaţa locală de capital - Transelectrica (unde a fost manager de proiect, alături de BRD Securities şi de Alpha Finance care a fost manager principal) şi Transgaz (listare de care s-a ocupat singură).
Pregătirea listării Fondului Proprietatea va fi mult diferită de cea a compani