Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"CEZ are de recuperat milioane de la Poşta Română"

Publicat in Romania Libera, joi 7 noiembrie 2013 ·

Jiri Sitler, ambasadorul Republicii Cehe în România a declarat într-un interviu acordat EVZ că "CEZ are de recuperat milioane de la Poşta Română". Diplomatul vorbeşte despre investiţiile cehe în România şi susţinerea ţării sale pentru integrarea României în spaţiul Schengen.

”În 2011, nivelul investiţiilor a fost de 0,8 milioane de euro şi suntem pe locul 13 în ceea ce priveşte mărimea investiţiilor. Având în vedere că Cehia nu este una dintre marile ţări din lume, cred că este nivelul investiţiilor este foarte bun. Există în România peste 500 de firme cehe, dar numărul companiilor nu este neapărat relevant, având în vedere că unele sunt foarte mari, altele foarte mici. De pildă, pot să existe ţări care au în România mii de firme, dar volumul total al investiţiilor să fie mai scăzut, pentru că sunt mici”, a spus Jiri.

Ambasadorul spune că există investitori cehi importanţi în România dar că întâmpină probleme ca toti omenii de afaceri străini. Aceştia se lovesc de corupţie, mia spune Jiri.

”Cu toate acestea, ştim că firmele cehe apreciază faptul că procesul de înfiinţare a unei companii în România este extrem de facil, nu este un mecanism complicat, birocratic. Uneori, pot fi proceduri greoaie, legislative, ce trebuie îndeplinite într-o ţară, dar aici reacţiile sunt pozitive din acest punct de vedere. Deci acesta este un lucru bun”, a mai spus Sitler.

”Uneori şi guvernul român îşi plăteşte greu datoriile. Vreau să menţionez un singur exemplu, cazul firmei CEZ. La ţară, banii pentru facturile de energie electrică sunt colectate de Poşta Română şi de multe ori se întâmplă că acei bani nu sunt apoi vărsaţi în conturile CEZ. Poşta îi colectează de la populaţie, iar apoi păstrează banii, nu îi mai trimite companiei cehe, aşa cum ar trebui. Practic, compania nu primeşte bani pentru energia electrică pe care o furnizează, şi problema nu este

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum o ora
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 7% pe an

News.ro acum o ora
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%. Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie 2023. ”Consiliul de administraţie al Bă

Ciolacu: Guvernul susţine alocarea unor resurse financiare consistente în viitoarea PAC

Mediafax acum 33 minute
Viitorul Politicii Agricole Comune, situaţia fermierilor în contextul provocărilor generate de războiul din Ucraina şi securitatea alimentară au constituit principalele subiecte ale întrevederii pe care premierul Marcel Ciolacu a avut-o luni, la Pal

BREAKING Protest spontan la Guvern: Zeci de angajați din aparatul de lucru al premierului Ciolacu cer salarii mai mari

G4Media acum 46 minute
Zeci de angajați din aparatul de lucru al Guvernului organizează la această oră un protest spontan în fața Palatului Victoria. Potrivit liderului sindical, Noni Iordache, a declarat pentru G4Media.ro că angajații cer salarii mai mari și declară că s

Un angajat al Primăriei Bacău, prins în flagrant după ce ar fi primit 6000 de euro mită

G4Media acum o ora
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău au început urmărirea penală a unui funcţionar public în cadrul Primăriei municipiului Bacău, mai exact șeful Direcţiei Administrare Baze Sportive, pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită ş

Rareş Bogdan: Ne dorim să obţinem un scor care să ne ducă la jumătate plus unu din europarlamentari

Mediafax acum 21 minute
„Ne dorim foarte mult ca, dacă românii vor înţelege ce reprezintă această echipă naţională formată din PNL şi PSD, să obţinem un scor care să ne ducă la jumătate plus unu din europarlamentari, asta înseamnă 17. De la 44% în sus, scor direct, facem 1

Un cunoscut actor a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital

Mediafax acum 4 ore
Actorul Steve Buscemi a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital după ce a fost lovit în faţă de un alt bărbat. Actorul de la Hollywood pare să fi fost victima unui atac la întâmplare.

Rusia amenință voalat Occidentul. Serghei Lavrov: „Dacă vor pe câmpul de luptă, să fie pe câmpul de luptă”

Ziare.com acum 3 ore
Rusia este „pregătită”, dacă Occidentul vrea să se bată pentru Ucraina pe câmpul de luptă, a declarat luni, 13 mai, ministrul de externe rus în exerciţiu Serghei Lavrov, citat de agenţia de stat de presă RIA Novosti, potrivit Reuters. „Este dreptul

Sorana Cîrstea, eliminată de Madison Keys în optimi la Roma, după un meci întrerupt aproape 40 de minute

News.ro acum 3 ore
Sorana Cîrstea, cap de serie 28 şi locul 32 WTA, a fost eliminată, luni, în optimile turneului de categorie WTA 1000 de la Roma. Cîrstea a fost învinsă de Madison Keys (SUA, 16 WTA şi cap de serie 18), scor 6-2, 6-1. Partida a durat o oră. Meciul a

Neamţ: Un bărbat şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni / Tot evenimentul a fost transmis în direct pe Facebook chiar de către şofer - FOTO, VIDEO

News.ro acum 3 ore
Un bărbat din judeţul Neamţ şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni. El a transmis în direct pe Facebook în timp ce spărgea geamurile şi farurile maşinii.

Vremea

București
acum

17°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

18°
lun.

6°/18°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

14°
lun.

11°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

21°
lun.

7°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°