Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Relaţia idilică dintre Fisc şi contribuabili

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 24 iunie 2010 ·

Un document publicat în luna martie pe site-ul Agenţiei de Administrare Fiscală arată cum ar trebui să fie comportamentul cetăţenilor cu inspectorii. Sursa: Răzvan Vălcăneanțu

Oamenii şi firmele depun la timp declaraţiile fiscale şi îşi plătesc impozitele, fiind conştienţi că aceşti bani contribuie la nişte servicii publice mai bune. La rândul lor, inspectorii fiscali sunt bine pregătiţi şi nu caută cu orice preţ să vă prindă pe picior greşit.

Aceste idei nu sunt desprinse din strategia fiscală a unei ţări nordice, ci chiar dintr-un document publicat, la mijlocul lunii trecute, de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF). „Carta contribuabilului”, ce poate fi descărcată de pe site-ul instituţiei, prezintă o Românie ideală, în care cetăţeanul şi firma sunt egali cu Fiscul.

În realitate însă, companiile acuză de multe ori abuzuri ale angajaţilor ANAF, precum şi interpretări diferite ale aceloraşi prevederi de către mai mulţi inspectori fiscali. Mai mult decât atât, tratamentul inegal este statuat în unele situaţii chiar prin Codul de Procedură Fiscală.

ANAF: nu căutăm greşeli cu orice preţ

„«Carta contribuabilului» recapitulează într-o manieră clară și sintetică (...) drepturile şi obligaţiile dumneavoastră faţă de Administraţia fiscală, care devin, implicit, obligaţii şi drepturi ale acesteia faţă de dumneavoastră. Prezentul document urmăreşte să găsească echilibrul necesar între exercitarea misiunii de serviciu public al Administraţiei fiscale şi aşteptările dumneavoastră legitime şi de a ancora acest echilibru într-o relaţie fondată pe încredere reciprocă şi pe respectarea legii”, se arată în documentul postat pe pagina de internet a Fiscului.

„Nu vă opuneți actului de control”

Ce trebuie să facă cetăţenii şi companiile? Să-şi depună la termen declaraţiile şi să-şi plătească t

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 38 minute
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum o ora
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum o ora
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 2 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 5 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Rușii au arestat un jurnalist care realizase videoclipuri pentru echipa lui Navalnîi

Ziare.com acum 52 minute
Un jurnalist rus care colaborează cu mai multe instituţii de presă a fost plasat în arest preventiv pentru "extremism" pentru că a participat la realizarea unor videoclipuri pentru canalul de YouTube al echipei opozantului defunct Aleksei Navalnîi,

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum o ora
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 11 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

VIDEO Un Boeing 767 și-a pierdut toboganul de urgenţă după decolare şi s-a întors pe Aeroportul JFK din New York

HotNews acum 2 ore
Un avion de tip Boeing 767 de linie aparţinând companiei Delta Airlines, care decola de la New York către Los Angeles, a fost nevoit să se întoarcă din drum după decolare, din cauza unui tobogan de urgenţă, scrie presa americană, potrivit News.ro. a

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/19°
Iasi
acum

13°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

sâm.

10°/14°
dum.

9°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

dum.

8°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°
mie.

11°/22°