Consilierii locali au aprobat ieri ca lui Ioan Donca (foto stânga) şi Nicolae Pescaru (foto dreapta), maeştri emeriţi ai sportului, să le fie acordat titlul de cetăţean de onoare ai Braşovului.
Handbalistul Ioan Donca a fost sportiv şi antrenor la CS Dinamo Braşov timp de 40 ani, de două ori campion naţional cu echipa Dinamo Braşov şi fost component al lotului naţional de handbal timp de zece ani (1952-1962), iar mai târziu a avut o contribuţie semnificativă la înfiinţarea viitoarei echipe de fete Rulmentul. De asemenea, a făcut parte din comisia pentru dezvoltarea teoriei hanbalului românesc, alături de profesorii antrenori emeriţi: Ioan Kunst Ghermanesc, Gabriel Zugrăvescu, Francisc Spir. „Mulţumesc primarului pentru onoarea acordată, precum şi echipei de consilieri cu care colaborează. Văd aici, printre consilieri, foşti elevi ai mei de la handbal. Îl văd pe domnul Berlin, pe domnul Nica. Uite, înainte erau mulţi care făceau sport, dar acum nu mai este aşa. Din acest motiv trebuie sprijinit tot mai mult sportul braşovean”, a spus Ioan Donca.
La rândul său, fotbalistul Nicolae Pescaru a jucat pentru echipa naţională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din 1970. În 2008, el va împlini 50 de ani de prezenţă la FC Braşov, timp în care a jucat alături de mulţi jucători dragi braşovenilor şi a antrenat multe generaţii de tineri fotbalişti. Simbol al fotbalului braşovean, Nicolae Pescaru a fost coleg de naţională, printre alţii, cu Rică Răducanu, Mircea Lucescu, Cornel Dinu şi cu regretaţii Nicolae Dobrin şi Florea Dumitrache. „Mă simt foarte mândru şi este o onoare pentru mine titlul care mi-a fost conferit astăzi”, a spus Nicolae Pescaru. Consilierii locali au aprobat ieri ca lui Ioan Donca (foto stânga) şi Nicolae Pescaru (foto dreapta), maeştri emeriţi ai sportului, să le fie acordat titlul de cetăţean de onoare ai Braşovului.
Han