Transferul presedintiei rotative a Uniunii Europene de la Franta la Cehia a venit intr-un moment prost si a pus Uniunea intr-o postura de doua ori jenanta. Prima data din cauza temperamentului expansiv al presedintelui francez Nicolas Sarkozy, a doua oara din cauza incurcaturilor din politica interna a Cehiei. Sarkozy a adorat rolul de lider al Europei si a investit prestigiu personal si greutate politica intr-o functie de care se desparte cu greu. E vizibil acest lucru in implicarea sa in criza din Gaza. Nu e limpede in numele cui vorbeste acolo, in numele Frantei, in numele UE? Oricum, aplombul sau pune in umbra Cehia, o tara care a facut si ea din exercitarea presedintiei UE o chestiune de orgoliu national. Un episod ridicol a fost contradictia in declaratii dintre presedintia ceha, care considera incursiunea terestra in Gaza ca o actiune defensiva, si declaratia lui Sarkozy, care o condamna.

Cehia exprimase pozitia morala si decenta: nu poti sa ceri Israelului sa inceteze operatiunile militare inainte de a obtine garantii ca zecile de rachete care ii ameninta trei sferturi de milion de cetateni se vor opri. Dar moralitatea si decenta ceha ii incurcau planurile lui Sarkozy, care practica un amestec de confuzie morala si real politik: are nevoie sa fie considerat echidistant si de palestinieni, si de israelieni pentru a avea o sansa ca mediator. Ramane obiectia de principiu daca este legitim sa presezi Israelul sa inceteze operatiunile inainte de a obtine un avantaj pe teren impotriva celor care arunca cu rachete, echivaland astfel in plan moral o organizatie care tinteste civili (Hamas) cu un stat care se apara incercand sa limiteze pierderile civile. Dar dincolo de efectele concrete ale implicarii duo-ului Sarkozy-Cehia, in Gaza ramane faptul ca UE nu doar ca a avut doua voci, ci, mai rau, ca aceste voci s-au contrazis.

A doua problem