CULTURA SI PIPER Sala mare a Teatrului National din Bucuresti. Semiintuneric cu parfum de vedete si lumanari cu iz de mister, pe trepte. Toata lumea e poftita la binecunoscuta masa a Lucreziei Borgia. Stralucire cu gust de otrava. MONICA ANDRONESCU
Florina Cercel, o Lucrezia Borgia fara masca Inca de la prima scena, spectacolul se anunta a fi unul cuminte, fara pretentii de experiment teatral, dar bine gandit si bine jucat, asa cum le place spectatorilor Nationalului bucurestean. Facand poate cam mult exces de sunet, regizorul Cristian Ioan dozeaza destul de bine gustul si culoarea. Cheia elementului "mister", la care regizorul se pare ca tine atat de mult, nu este deloc banda sonora (care, pe alocuri, devine chiar stridenta), ci insasi combinatia de opulenta cu gustul dulce-acrisor, ametitor de placut, al vinului otravit si al mortii care se iteste dintre cioburile banchetelor Italiei acelor vremuri. Cu o Florina Cercel stralucitoare (din toate punctele de vedere) in rolul Lucreziei Borgia, cu un Dorin Andone care aduce cu sine un aer deosebit de cel cu care ne-au obisnuit actorii Nationalului si cu un Gennaro interpretat ireprosabil de Silviu Biris, reteta unui nou succes de public este completa.
Povestea? O stim cu totii. Lucrezia Borgia este femeia care a ramas in istorie drept maestra otravurilor. Petrecerilor ei cu mese sardanapalice, cu mancaruri sofisticate si vinuri ametitoare li s-a dus vestea. Crimelor si relatiilor ei incestuoase, asemenea. Renasterea Italiei se va lega pe vecie de numele ei.
Cel mai dulce dintre excesele omului (masa imbelsugata) se transforma in mainile ei in instrument al mortii. Atunci cand simturile sunt amortite de bucate gustoase si de vinuri dulci, dupa o noapte de petrecere, zorii zilei ii aduc cu ei pe mesagerii mortii. Gustul placut al mancarii si al bauturii e pervertit de suflul mortii.
Otrava