63 de puşcaşi marini, veniţi la Constanţa pentru un exerciţiu militar, s-au plimbat vreme de trei zile prin Arcul Carpatic, unde au vizitat castelele şi ţinuturile transilvane. Au fost extrem de impresionaţi de întâlnirea cu pământul lui Dracula şi au recunoscut că, înainte să vină aici, nu se aşteptau la nimic bun.
Puşcaşii marini de pe nava USS Fort McHenry au participat timp de o săptămână la exerciţiul militar româno-american Summer Storm 2012. Luptătorii americani au profitat de exerciţiu ca să viziteze Transilvania, pe care o ştiau doar din legende. „Am fost joi la Castelul Peleş şi la Bran şi azi, vineri, suntem la Râşnov. După aceea, înapoi la Constanţa. Au fost impresionaţi de ce au văzut în locurile vizitate”, a declarat Iuliana Codreanu, ghid turistic.
Militarii americani au fost cazaţi la Moieciu de Jos şi au apucat să vadă toate obiectivele importante din zona noastră. Cu toţii au recunoscut că nu au ştiut la ce să se aştepte când au venit în România, însă ceea ce au găsit i-a încântat. „Am fost pe la toate castelele, e foarte calm şi frumos totul aici în Transilvania. Înainte să vin nu ştiam nimic despre România, ştiam doar că există, în rest, foarte puţine lucruri. Acum am învăţat multe despre istoria, locurile şi oamenii de aici”, ne-a declarat unul dintre militari.
„Îmi place la nebunie, e minunat aici. E linişte şi relaxant, lipsit de orice stres. Aveam impresia că România e o ţară care abia a ieşit din comunism, însă sunt foarte plăcut surprins de tot ce am văzut, peisajele, munţii, aveţi o ţară minunată”, a fost părerea unui alt american.
„Mie mi-a plăcut foarte mult turul la Castelul lui Dracula, a fost foarte interesant şi informativ şi hotelul unde am stat e foarte frumos, sus în munţi, nu avea idee ce ţară frumoasă e România”, a exclamat foarte impresionat unul din militari. Periplul puşcaşilor marini s-a înch