Muzicianul Ciprian Oloi (43 de ani), din Chişinău, locuieşte de 15 ani în Casablanca. Printre concerte şi meditaţiile date copiilor din Maroc, adoră să facă plajă şi călătorii cu maşina sa.
A început să studieze pianul la şase ani. Pe atunci părinţii, profesori de muzică, îi erau şi spectatori, şi dascăli. Ca-n dragoste, îşi aminteşte şi astăzi primul său instrument. „În 1976, părinţii mi-au cumpărat un pian «Элегия». Tăticul mi-a arătat acordul de septimă şi îl cântam la nesfârşit. Mă bucuram exact aşa cum se zice, ca un copil“, povesteşte Ciprian Oloi.
Pianul l-a învăţat ce înseamnă dragostea şi ura, perseverenţa şi libertatea. Cu timpul, a devenit pentru el mai mult decât un instrument muzical. „Este partenerul meu de viaţă, avem o relaţie mai specială. Uneori, nici nu vreau să-l văd sau să-l aud, fug de el, urc în maşină, care este o altă pasiune de-a mea, şi plec în lume. Îmi dau seama că, dacă am fi tot timpul împreună, ne-am plictisi, eu de el şi el de mine“, surâde artistul. Adept al compoziţiilor armonioase, în lista creaţiilor sale preferate îi trece pe Rahmaninov, Liszt, Brahms, Prokofiev, Poulenc.
MAROCUL, O AVENTURĂ
Şi-a făcut studiile la Liceul „Ciprian Porumbescu“ şi la Conservatorul „Gavriil Muzicescu“ din Chişinău, dar şi peste ocean, în Florida, unde a câştigat o bursă. În 1993, a plecat la Opera din Iaşi, unde timp de patru ani a fost corepetitor. Tot peste Prut, a primit şi propunerea de a pleca în Maroc. „Colega mea, soprana Johanna Rusu, mi-a zis: «Hai să plecăm într-o aventură». Era o perioadă favorabilă din punct de vedere artistic în România şi în, acelaşi timp, mai puţin veselă din punct de vedere moral. Am ales aventura. Am urcat în avion şi aici îmi cântă cucul de 15 ani“, spune muzicianul.
Marocul i-a oferit ceea ce nu găsise în Europa. „Senzaţia de libertate pe care o ai, uitându-te la valurile enorme care s
