Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ÎN PRIMELE ŞASE LUNI, LA BRAŞOV, Numărul insolvenţelor a crescut cu aproape 50%

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 14 iulie 2011 ·

La nivel naţional se înregistrează o scădere cu 2% a insolvenţelor declarate în primul semestru

628 de companii din Braşov au intrat în insolvenţă în primele şase luni ale acestui an, a anunţat, ieri, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului. Numărul insolvenţelor declarate în primul semestru al acestui an la Braşov este mai mare cu 46,38% faţă de anul trecut, când în aceeaşi perioadă erau declarate 429 de insolvenţe. La nivel naţional au intrat în insolvenţă 10.979 de firme în primele şase luni, în uşoară scădere, cu 2%, faţă de aceeaşi perioadă din 2010.

De asemenea, în perioada amintită, la Braşov 482 de companii au recurs la supendarea activităţii, în scădere cu aproape 75% faţă de primul semestru din 2010, când se înregistrau 1.901 de cazuri de suspendare a activităţii. Şi numărul dizolvărilor voluntare a scăzut cu aproape 90% la Braşov în primele şase luni, de la 47 la doar 5, aceeaşi situaţie înregistrându-se şi în ceea ce priveşte radierile voluntare, numărul cazurilor scăzând de la 4.905 la 561.

1.925 de firme noi

Potrivit ONRC, la Braşov s-au înmatriculat în perioada ianuarie – iunie 2011 1925 de firme noi. Numărul este cu 17 puncte procentuale mai mare decât în perioada similară a anului trecut, când s-au înregistrat 1.645 de firme noi.

În aceste condiţii, la finele primului semestru al acestui an, la Braşov erau înregistrate 27.678 de firme active, mai multe chiar decât la mijlocul anului trecut, când fiinţau 27.545 de comercianţi. Interesant este că numărul persoanelor fizice autorizate nu a crescut foarte mult, ajungând la 6.606 de la 6.390 câte existau la finele lui iunie 2010, în timp ce numărul persoanelor juridice a scăzut foarte uşor, de la 21.155 la 21.072. La nivel naţional se înregistrează o scădere cu 2% a insolvenţelor declarate în primul semestru

628 de companii din Braşov au int

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE- Donald Trump a fost găsit vinovat pentru toate cele 34 de capete de acuzare în procesul de la New York pentru banii tăinuiţi. Pronunţarea sentinţei a fost stabilită pentru 11 iulie. Primele declaraţii ale fostului preşedinte şi reacţia lui Biden

News.ro acum 35 minute
Juraţii din procesul de la New York al lui Donald Trump au ajuns la concluzia că fostul preşedinte este vinovat în dosarul deschis pentru că ar fi ascuns în documente contabile o plată către vedeta porno Stormy Daniels, făcută cu puţin timp înainte

Premierul slovac Robert Fico a fost externat

News.ro acum 2 ore
Premierul slovac Robert Fico a fost externat joi din spitalul din oraşul Banska Bystrica, din centrul ţării, unde a fost operat şi îngrijit în urma unei tentative de asasinat, şi a fost dus la apartamentul său din Bratislava, a anunţat presa slovacă

FC Dinamo s-a despărţit de şase jucători

News.ro acum 3 ore
FC Dinamo a anunţat, joi, că s-a despărţit de jucătorii Goncalo Gregorio, Daniel Iglesias, Domagoj Pavicic, Ricardo Grigore, Neluţ Roşu şi Edgar Ie. “Dinamo este emoţie, Dinamo înseamnă bucurie, Dinamo reprezintă, pentru fiecare dintre noi, o călăto

Scandal în Poliție: Diana Șoșoacă s-a filmat pe o motocicletă a forțelor de ordine purtând și casca unui agent VIDEO FOTO

Ziare.com acum 7 ore
După ce Diana Şoşoacă a postat pe reţelele de socializare un clip în care se urcă pe o motocicletă a Poliţiei, purtând o cască de poliţist, Poliţia Română a demarat verificări. De asemenea, senatoarea s-a fotografiat şi cu un agent de poliţie, îmbră

Ana Bogdan a eliminat-o pe Pavliucenkova şi este în turul trei la Roland-Garros. Următoarea adversară, Svitolina

News.ro acum 56 minute
Ana Bogdan, locul 64 WTA, s-a calificat, joi, în turul trei al turneului de grans slam de la Roland-Garros. Bogdan a învins-o în turul doi pe rusoaica Anastasia Pavliucenkova, numărul 22 mondial şi cap de serie 20, scor 6-4, 6-4. Meciul a durat o or

David Popovici a câștigat finala de 100 metri liber de la Barcelona

Wall-Street.ro acum 4 ore
Înotătorul român David Popovici a câştigat finala probei de 100 m liber, în această seară, la reuniunea Mare Nostrum de la Barcelona, cu timpul de 48,49 secunde, un timp chiar mai bun decât cel scos în semifinala care a avut loc tot astăzi, transmit

Biden a dat în secret Ucrainei permisiunea de a lovi în interiorul Rusiei cu arme americane (Politico)

Ziare.com acum o ora
Statele Unite ar fi dat undă verde Ucrainei să folosească arme americane pentru a lovi în interiorul Rusiei, însă doar în apropierea Harkovului, au declarat joi, 30 mai, un oficial american și alte două persoane familiarizate cu problema, citate de

„Rabla pentru tractoare”. Ciolacu: Micii fermieri vor primi până la 20.000 de euro la achiziția de noi utilaje / Fechet: Noul tractor să nu coste peste 55.000 de euro

HotNews acum 2 ore
Guvernul va lansa în curând programul „Rabla pentru tractoare”, finanțat prin Fondul pentru mediu, a anunțat joi premierul Marcel Ciolacu. „Susținem producția internă de tractoare și ajutăm mai ales micii fermieri cu acest program prin care primesc

Voleibalistul Nicolae Bărbuţă a murit la vârsta de 87 de ani. A fost campion european cu naționala României în 1963

Adevarul acum 4 ore
Nicolae Bărbuţă, campion european în 1963 cu naţionala României, a murit la vârsta de 87 de ani, a anunţat, joi, Federaţia Română de Volei pe pagina sa de Facebook.

Se redeschide circulaţia pe Transalpina din 1 iunie 2024

Mediafax acum 12 ore
CNAIR a decis redeschiderea circulaţiei rutiere pe Transalpina începând cu data de 1 iunie, anunţă Directorul CNAIR, Cristian Pistol. Sectorul de drum montan dintre Rânca şi Curpăt al DN67C (Transalpina) se redeschide pe timpul zilei, în intervalul

Vremea

București
acum

18°
vin.

16°/30°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/32°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/28°
sâm.

15°/30°
dum.

19°/29°
lun.

17°/29°
Constanta
acum

15°
vin.

15°/23°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/24°
lun.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/25°
lun.

15°/25°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

15°/26°
lun.

17°/28°