Ieri, după rugăciunea rostită, ca de obicei, de la fereastra apartamentului său, împreună cu credincioşii din Piaţa Sfântului Petru, papa Benedict al XVI-lea a postat pe twitter următorul mesaj (în latină şi engleză): ”Trebuie să avem încredere în puterea îndurării lui Dumnezeu. Noi suntem cu toţii păcătoşi, dar harul Său ne transformă şi ne reînnoieşte”. Nimeni nu şi-ar fi închipuit că e ultimul înainte de a-şi anunţa retragerea. Poate ultimul până pe 28 februarie ora 20, când va părăsi Scaunul Sfântului Petru. Ultimul, înainte de a se retrage în rugăciune, cum şi-a dorit.
Un Papă este ales pe viaţă şi - în afara lui Dumnezeu, care îl poate depune din Scaun, chemându-l la El - nici un muritor nu îi poate întrerupe Pontificatul. Nimeni, în afara lui însuşi, dacă are solide motive psiho-somatice. Iată că Benedict al XVI-lea consideră că, la 85 de ani, nu-şi mai permite să continue slujirea.
Invocând sănătatea şubredă - (semne de oboseală au existat, în ultima vreme, dar nici o informaţie despre vreo boală severă), cei un milliard două sute de milioane de credincioşi catolici se pot gândi la Ioan Paul al II-lea, care, icoană a suferinţei fizice, nu şi-a abandonat sacerdoţiul.
Retragerea unui Papă e un eveniment istoric, şi doar 5 dintre cei 265 de Suverani Pontifi au făcut-o: Clement I (exilat de împăratul Nerva şi înlocuit, în anul 97), Pontianus (obligat să se retragă de împăratul Maximin Tracul şi trimis la muncă silnică, în anul 235), Grigore al VI-lea (care, în 1046, în Conciliu, şi-a recunoscut păcatul de a-şi fi cumpărat Pontificatul), Celestin al V-lea (un papă foarte evlavios, care s-a retras fiindcă nu a putut împăca înalta sa spiritualitate cu compromisurile pe care i le cerea puterea papală; un om pe care Dante l-a aşezat pe nedrept în Infern) şi Grigorie al XII-lea (care s-a retras în 1415, pentru a salva unitat
