Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Înscrieri la facultăţile din Bistriţa

Publicat in Adevarul, miercuri 14 iulie 2010 ·

Unii absolvenţi de liceu din judeţ preferă să se înscrie la facultăţi din Bistriţa pentru că vor să câştige un ban în timpul cursurilor universitare şi să nu plece de acasă, fapt care ar implica costuri pe care nu şi le permit. Aproape toate facultăţile din oraş şi-au deschis, de la începutul lunii, porţile pentru viitorii studenţi

După ce au trecut de emoţiile examenului de bacalaureat, absolvenţii de liceu din Bistriţa-Năsăud îşi îndreaptă atenţia spre facultate. Unii dintre aceştia aleg să-şi completeze studiile la universităţi din renumite centre universitare precum Cluj-Napoca, Bucureşti, Timişoara sau Iaşi. În schimb, alţii preferă să rămână acasă. Unul dintre aceştia este Lucreţia Man, de 19 ani, din comuna Ilva Mică. Ea a absolvit de curând Grupul Şcolar Economic din Năsăud şi vrea să studieze psihologia sau administraţia publică. „Am venit să mă înscriu la două facultăţi, la Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, respectiv Ştiinţele Politice, Administrative şi ale Comunicării din cadrul Extensiei din Bistriţa a Universităţii Babeş-Bolyai. O să văd la care sunt admisă. Am ales o facultate din Bistriţa pentru că e mai uşor şi nu-mi permit să merg la Cluj. Costurile sunt prea mari ca să fac acolo o facultate", spune tânăra.

Ea vrea să urmeze cursurile universitare la distanţă fiindcă intenţionează să se angajeze. Dacă nu găseşte ceva bine plătit, Lucreţia se gândeşte chiar să plece la muncă în străinătate.

Fata s-a înscris astăzi la sediul UBB Bistriţa (situat pe strada Andrei Mureşanu nr. 3-5), care este Centrul Regional de Înscrieri. Acolo îşi pot depune dosarele pentru 21 de facultăţi ale UBB tineri din Sălaj, Mureş, Maramureş şi Suceava.

Studenţi din Vişeu, Vatra Dornei, Reghin şi Dej

La UBB Bistriţa sunt studenţi care provin din judeţele învecinate. „La Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei avem în jur de 4

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - CFR SA: Întârziere de 310 minute pentru un tren Piteşti-Bucureşti Nord/ Locomotiva s-a defectat şi s-a staţionat 191 de minute până a ajuns alta/ CFR Călători: Călătorii nu au ajuns în 300 de minute la Bucureşti, ci într-un timp rezonabil

News.ro acum 33 minute
Trenul RE 13211 care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns, vineri seară, la destinaţie, cu o întârziere de 310 minute, după ce locomotiva s-a defectat, afirmă reprezentanţii CFR SA, care au explicat că locomotiva de ajutor a fost aşteptată

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum o ora
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

Traian Băsescu: E o clasă politică incompetentă/ Ciolacu e preşedintele PSD. Comparaţi-l cu Năstase, ca şi calibru/ Ciucă, nea Nicu, generalul, este preşedintele liberalilor. Comparaţi-l cu Stolojan, comparaţi-l cu Stoica

News.ro acum 2 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că liderii celor două mari partide din România, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu se pot compara ”ca şi calibru” cu unii dintre predecesorii lor. Băsescu e de părere că România s-a transformat în bine, dator

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 9 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Burduja: Dacă Firea era o alternativă pentru Primăria Capitalei, nu m-aş fi înscris în cursă / Sunt trei candidați care reprezintă trecutul

G4Media acum 2 ore
Candidatul PNL la funcţia de primar al Capitalei, Sebastian Burduja, afirmă că s-a înscris într-o cursă electorală „strânsă”, în care sunt „patru candidaţi cu şanse”, iar voturile se vor fragmenta, transmite Agerpres. „Din păcate, fiecare zi care a

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum 4 ore
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

Stoltenberg dă asigurări într-un discurs la Berlin că Ucraina încă mai poate învinge Rusia şi cere Occidentului să-şi respecte promisiunile cu privire la trimiterea de ajutoare militare. ”În ultimele luni, aliaţii din NATO nu au oferit susţinerea promisă”

News.ro acum 2 ore
Ucraina poate încă să înfrângă Rusia, a apreciat secretarul general al NATO Jens Stoltenberg într-un discurs, la Berlin, şi a dat asigurări că nu este prea târziu ca Kievul să învingă - cu condiţia ca Occidentul să-şi respecte promisiunile în privin

Piedone şi-a prezentat ”contractul cu bucureştenii”: Sunt omul ce vorbeşte în limbajul celor mulţi, mănâncă parizer şi usturoi / Bucureștiul nu și-a atins încă potențialul de a fi un oraș inteligent, cu toate că avem un matematician

G4Media acum 2 ore
Cristian Popescu Piedone, candidat din partea PUSL la funcţia de primar general al Capitalei, şi-a lansat vineri programul politic sub forma unui „contract cu cetăţenii Bucureştiului”, spunând că el este omul „care vorbeşte în limbajul celor mulţi,

Erdogan a amânat întâlnirea cu Biden. Ar fi fost prima vizită a președintelui Turciei la Casa Albă după mulți ani

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, ar fi trebuit să se întâlnească cu Joe Biden la Casa Albă, în ziua de 9 mai, dar a amânat vizita, transmit vineri, 26 aprilie, Reuters şi AFP, citând oficiali turci care au solicitat anonimatul. O nouă dată v

Vremea

București
acum

12°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

vin.

9°/13°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

vin.

10°/16°
sâm.

9°/14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
Timisoara
acum

vin.

5°/17°
sâm.

6°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°