Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ALIANŢA PA. 50% din parlamentari ne-au spus “La revedere!" În noul Legislativ, 60% sunt prospături

Publicat in Romania Libera, joi 13 decembrie 2012 ·

Noul Parlament al României va conţine în proporţie de 60% politicieni aflaţi la primul mandat. Alături de ei regăsim însă şi senatori şi deputaţi care s-au făcut remarcaţi în legislatura trecută pentru traseism, dosarele penale sau conflictele de interese în care au fost implicaţi.

Parlamentul României este o instituţie parţial înnoită dacă e să ţinem cont de procentul de nou-veniţi în urma alegerilor de pe 9 decembrie. Potrivit unei analize RL, doar 40% din noul legislativ este reprezentat de politicieni care au făcut parte şi din legislatura 2008-2012. În total, din cei 471 de parlamentari din legislatura 2008-2012, şi-au recâştigat mandatele doar 235 de politicieni. 234 au rămas pe dinafară din varii motive (demisii de onoare, puşcărie, deces, câştigarea unor mandate de primari sau şefi de consilii judeţene, pricopsirea cu funcţii înalte în instituţiile statului sau pur şi simplu ratarea alegerilor). Trebuie remarcat faptul că după alegeri numărul parlamentarilor a crescut cu 117 mandate. În aceste condiţii, procentul nou-veniţilor în parlament s-a ridicat la 60%. Dacă ar fi să privim partea plină a paharului putem constata că am scăpat totuşi de multe dintre personajele care au afectat grav imaginea legislativului. Iată câteva exemple:

l Mircea Diaconu (USL-PNL). Un actor bun, al cărui tango în timpul mandatului de senator, i-a şifonat rău imaginea. Ministru al Culturii în guvernul Ponta, politicianul Mircea Diaconu a fost forţat să demisioneze după ce ANI l-a declarat incompatibil, în urma unei investigaţii care a scos la iveală că liberalul a ocupat concomitent cu fotoliul de parlamentar şi funcţia de director de teatru, poziţie din care şi-a avantajat soţia (actriţă şi regizor). Aceasta a primit mai multe privilegii în cadrul Teatrului Nottara. Actorul a trebuit să părăsească Parlamentul într-un mod ruşinos, după ce s-a ţinut cu mâ

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un autoturism de lux semnalat furat din Marea Britanie a fost descoperit în trafic de poliţiştii de frontieră ieşeni - VIDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii de frontieră de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit în cadrul unei acţiuni şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism de lux, care figura în bazele de date ca fiind furat din Mare

Viaţa premierului slovac, Robert Fico, nu mai este în pericol

Wall-Street.ro acum 20 minute
Viaţa premierului slovac Robert Fico nu mai este în pericol, la patru zile după atentatul la viaţa sa, a declarat presei vicepremierul Robert Kalinak. "Nu mai există pericol imediat pentru viaţa sa, dar starea sa rămâne gravă şi necesită îngrijiri i

Alexandru Rafila, mesaj pentru medicii de familie: Voi sprijini menţinerea veniturilor

Mediafax acum 56 minute
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a transmis un mesaj pentru medicii de familie. Voi sprijini menţinerea veniturilor şi diversificarea serviciilor, a comunicat Rafila. Mesajul a fost transmis prin intermediul reţelelor de socializare. „Astăzi s

Florin Piersic a transmis primul mesaj pentru români, după operațiile suferite. Marea dorință a maestrului

Ziare.com acum 49 minute
Florin Piersic a transmis primul mesaj românilor, de pe patul de spital, în urma operațiilor suferite la inimă și la genunchi. Actorul se gândește doar la cum poate reveni mai rapid pe scenă. „Sunt la recuperare, undeva departe, sunt foarte bine tra

Incendiu uriaş într-o parcare de tiruri din Timişoara. Zeci de cauciucuri au luat foc

Mediafax acum 33 minute
Un incendiu uriaş a izbucnit duminică într-o parcare de tiruri din Timişoara. Zeci de cauciucuri au luat foc şi din cauza fumului gros a fost informată Garda de Mediu. Pompierii intervin la faţa locului şi anunţă că nu sunt victime.

Îmbătrânirea populaţiei în Europa este o oportunitate de afaceri pentru unii investitori

Adevarul acum 44 minute
Îmbătrânirea populaţiei în Europa generează îngrijorări în rândul guvernelor cu privire la perspectivele economice, însă pentru unii investitori înseamnă oportunităţi de afaceri, transmite Bloomberg.

UPDATE - Ucraineanul Oleksandr Usyk l-a învins pe englezul Tyson Fury şi a devenit campion incontestabil la categoria grea / Tyson Fury lasă să se înţeleagă că arbitrii i-au dat victoria lui Usyk din cauza războiului din Ucraina - VIDEO

News.ro acum o ora
Ucraineanul Oleksandr Usyk (37 de ani), deţinător al titlurilor WBA-WBO-IBF la categoria grea, l-a învins pe englezul Tyson Fury (35 de ani), deţinătorul titlului WBC la categoria grea, sâmbătă seara, în faţa a 16.000 de spectatori la Kingdom Arena

Căutările celor 3 marinari dispăruţi în urma scufundării navei sub pavilion Tanzania în Marea Neagră au fost reluate

Ziua Constanta acum o ora
Căutările celor trei marinari dispăruţi, sâmbătă, după scufundarea unei nave sub pavilion Tanzania, în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe, au fost reluate duminică. Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au declarat , că au fost reluate

Creditorul în criptomonede Genesis Global va returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede în cadrul falimentului

News.ro acum 3 ore
Creditorul în criptomonede Genesis Global a primit aprobarea unei instanţe de a returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede, într-o lichidare în cadrul falimentului, în timp ce proprietarul său, Digital Currenc

Marcel Ciolacu l-a felicitat pe premierul Croaţiei care a obţinut al treilea mandat

Mediafax acum 56 minute
Mesajul a fost transmis în limba engleză pe platforma X. „Îi transmit caldele mele felicitări lui Andrej Plenkovic la al treilea mandat ca prim-ministru al Croaţiei. Aşteptăm cu nerăbdare să consolidăm în continuare cooperarea bilaterală, precum şi

Vremea

București
acum

21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

20°
dum.

10°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

18°
dum.

13°/18°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

24°
dum.

15°/24°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°