Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tâegu-Jiu: Maria Loga, pe marile scene de 30 de ani

Publicat in Adevarul, luni 15 martie 2010 ·

A reuşit să-şi construiască o carieră de excepţie în lumea cântecului popular. Atunci când nu cântă, artista Maria Loga are grijă de cei trei nepoţei.

S-a născut în comuna gorjeană Drăguţeşti, la aproximativ opt kilometri de Târgu- Jiu.Cunoscută în ţară şi peste hotare, interpreta îşi aminteşte de perioada copilăriei în care vecinii se strângeau la poarta casei ca să o asculte cântând. „De la vreo patru anişori cântam prin casă. Luam un cocean, improvizam o scenă şi încercam să cânt tot ce auzeam la radio. Îmi plăcea foarte mult Benone Sinulescu, Maria Lătăreţu, Irina loghin, Ioana Radu. În anul I de liceu am cunoscut- o pe regretata Filofteia Lăcătuşu care m-a îndrumat pe acest drum, iar în 1979 am luat primul trofeu în urma Festivalului Cântecului Jocului şi Portului Popular, organizat la Tismana. De atunci am simţit că trebuie să merg pe acest drum“, spune artista.

A început cântând la nunţi

A cântat timp de 13 ani într-un restaurant cunoscut din Târgu-Jiu dar şi la nunţi şi botezuri. „Nu contează dacă sunt chemată să cânt în satul Covrigi sau la Tel Aviv, pentru mine scena şi cântecul sunt sfinte“, spune Maria Loga. A absolvit liceul agricol la Bârseşti după care s-a angajat Staţiunea Pomicolă din Drăgoieni ca technician hortiviticol. „Mă pricep să tai via, pomii şi mă ocup de grădinărit“, mărturiseşte îndrăgita solistă. A urmat un curs de cibernetică- informatică , iar în perioada 1983-1986 a urmat cursurile Şcolii Populare de Artă. În tot acest timp a cunoscut- o pe Victoriţa Lăcătuşu cea care urma să-i devină cea mai bună prietenă: „O cunosc de când avea 15 ani, cântecul ne-a apropiat. A devenit pentru mine ca o soră, rar mi-a fost dat să întâlnesc un om cu un caracter atât de frumos, este singura fiinţă căreia i-am spus toate secretele mele“.

A cochetat cu muzica uşoară

A reuşit să obţină premii importante la diverse

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 7 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 9 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 6 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 10 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 9 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 10 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 9 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 9 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 9 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

vin.

9°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°