Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Regizorul Thomas Ciulei a încheiat filmările la lungmetrajul „2 + 2”

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 11 octombrie 2012 ·

Cineastul a încheiat filmările la primul său film de lungmetraj ficțiune, la care semnează scenariul alături de Akos Gerstner, în colaborare cu Marius Weber.

Imaginea aparține lui Adrian Silișteanu, scenografia, lui Gabriel Nechita. „2 + 2” îi are în distribuție pe Cornel Scripcaru, Marius Manole, Mihai Calotă, Gabriel Spahiu, Răzvan Vasilescu (foto), Sabrina Iașchievici, Puiu Lăscuș.

Potrivit sinopsisului oficial, Miranda, o țară fictivă, este o dictatură populară în faliment. Doi prieteni, Oscar, un actor celebru, și Tony, regizor de film, s-au săturat și vor să fugă din țară. Prinși asupra faptului și amenințați cu pedeapsa capitală, cei doi sunt obligați să facă un film publicitar despre Mirandaworld - un parc de distracții în care turiștii străini, plictisiți de societatea de consum, să poată trăi pe pielea lor teroarea Poliției Secrete din Miranda. Veniturile generate de Mirandaworld ar urma să scoată țara din faliment.

„Îmi doream să fac genul acesta de film, îmi doream să apară în România un astfel de film”, a declarat Marius Manole.„Scenariul a fost clar o provocare. O să fie altcumva decât filmul realist românesc. Un risky business. O să stârnească discuţii, ceea ce e bine. E important să pleci de la un film şi să îţi pui întrebări”, susține Gabriel Spahiu. „Filmul românesc are nevoie de spectatori. „2 + 2” e un film cu o zonă de expresivitate diferită, lucru care pe mine m-a ajutat foarte mult. Cred că are premise să placă”, opinează Mihai Calotă.

Thomas Ciulei a mai regizat filmele “Podul de Flori” "Asta e", "Nebunia Capetelor" și "Gratian" „Reminiscențele încă prezente în societatea românească, chiar după 20 de ani de la căderea comunismului, devin mai accesibile, împachetând filmul într-o comedie. Umorul devine arma supremă a narațiunii, prin care se dezvăluie traumele unei societăți totalitare guvernate de control”, e de părere Thom

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 12 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 14 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 10 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 7 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 7 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 7 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 9 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 8 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 7 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°