Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum mai stăm cu şcoala

Publicat in Gazeta de Nord Vest, marți 11 iunie 2013 ·

Vara se măsoară bucuriile de vacanţe, dar şi stresul, acesta din urmă în cazul adolescenţilor care îşi dau bacalaureatul. Examenele primei sesiuni au început şi vor ţine până în 5 iulie, după care cei cărora nu le-a surâs bafta să scoată media minimă, 6, vor putea încerca din nou, în toamnă. Asta în cazul în care nu se vor simţi vlăguiţi după prima tentativă şi nu vor hotărî să-şi cruţe mintea de eforturi. În ultimii ani, bacalaureatul a fost ca un pietroi de moară pentru mulţi absolvenţi de liceu. Şi anul trecut, şi în 2011, dacă e să scotocim după statistici doar în trecutul foarte apropiat, au promovat mai puţin de jumătate dintre cei care s-au înscris la examene. Ceea ce e nu îngrijorător, ci grav de-a binelea.

S-a tot discutat de cauzele care ar putea duce la o asemenea promovabilitate scăzută. Printre altele, unii au fost de părere că sunt prea multe examene şi prea grele. E drept, nu sunt teste chiar floare la ureche, dar nici examene de doctorat, hai să fim serioşi! Poate că aceia care împărtăşesc această opinie ar fi mai împăcaţi ca bacalaureatul să se dea în formă de test grilă, cu o întrebare unică: „Nu e aşa că Ana are mere?”. Alţii, în schimb, consideră că rezultatele de pomină din ultimii ani de la bacalaureat sunt pricinuite de un dezinteres tot mai accentuat al tinerilor pentru şcoală. Altfel spus, că mulţi îşi termină liceul, dar nu îi mai roade grija în mod deosebit să îşi ia şi bacalaureatul, fiindcă nu îi gâdilă ideea să meargă la facultate. Preferă să-şi găsească totuşi un job. La urma urmei, apropo de joburi, atunci când se organizează burse ale locurilor de muncă, aţi văzut câte posturi sunt pentru absolvenţi de studii superioare? Nu puţine, ci extrem de puţine, şi asta nu doar în Satu Mare sau prin împrejurimi, ci în toată ţara. Aşa că poate că unii dintre adolescenţii care termină liceul se gândesc mai degrabă cum să facă un ban decât c

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 2 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 52 minute
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Turcia se va alătura Africii de Sud în procesul de genocid intentat Israelului la Curtea Internaţională de Justiţie

Ziare.com acum 30 minute
Turcia se va alătura procesului de genocid intentat de Africa de Sud împotriva Israelului la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) de la Haga, a declarat miercuri, 1 mai, ministrul turc de Externe, Hakan Fidan, relatează Reuters. "După finalizarea

DNSC, atenţionare pentru cei care fac cumpărături online: Infractorii cibernetici folosesc frecvent zilele de sărbătoare pentru a-şi mula scenariile pe noul context, profitând de graba, neatenţia şi entuziasmul cumpărătorilor

News.ro acum o ora
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică - DNSC vine, miercuri, cu o atenţionare pentru cei care fac cumpărături online, arătând că infractorii cibernetici folosesc frecvent zilele de sărbătoare pentru a-şi mula scenariile pe noul context, pr

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 4 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Ce pensie ar avea Klaus Iohannis, președintele României. A răbufnit și a aruncat pe „masa” o sumă uriașă

Cancan acum o ora
Klaus Iohannis a luat decizia! Președintele României şi-a depus cererea de pensionare din învățământ. Câți bani va încasa după o carieră de 42 de ani de predat la catedră? După 27 de ani, postul de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel

UPDATE - Colegiul Medicilor, despre ancheta de la Spitalul Pantelimon din Capitală: În toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere / Ce spune ministrul Alexandru Rafila

News.ro acum 25 minute
Reprezentanţii Colegiul Medicilor din Bucureşti au prezentat, miercuri, rezultatul anchetei de la Spitalul Pantelimon din Capitală şi au precizat că în toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de

Proteste violente de Ziua Muncii în Franţa şi Turcia

Mediafax acum o ora
Proteste violente au loc miercuri în mai multe oraşe din Franţa şi Turcia. Manifestările la care participă zeci de mii de oameni sunt organizate cu ocazia Zilei Muncii. Poliţiştii au făcut numeroase arestări.

Proiect de lege Părinții singuri nu vor mai fi obligați la ture de noapte, ci numai dacă își doresc

Ziua Constanta acum 31 minute
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

A început deszăpezirea pe Transfăgărăşan. Iată când ar putea va fi deschis drumul

Mediafax acum 5 ore
Potrivit DRDP Braşov, se lucrează în zonele în care nu există risc de avalanşă. „Am început deszăpezirea Transfăgărăşanului! Deocamdată lucrăm în zonele în care nu există risc de avalanşă şi doar atunci când condiţiile meteo permit intervenţia în si

Vremea

București
acum

21°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

8°/21°
joi

9°/21°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/16°
sâm.

9°/22°