Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şi-a furat-o şi Cristescu

Publicat in Pro Sport, duminică 16 iunie 2013 ·

Ziua şi dovada că Rapid nu are decât o singură portiţă de scăpare ca să mai poată supravieţui. Faliment, dezafiliere şi reînfiinţare în liga a patra. Musai cu numele lui Copos radiat din toate însemnele clubului. După modelul de odinioară din "Sportul" care ştergea din amintirea casetelor tehnice ale meciurilor naţionalei toţi internaţionalii care alegeau Vestul. Aşa dispăruseră vremelnic ca şi cum n-ar fi existat vreodată Marcel Răducanu sau Sandu Sătmăreanu II. Tot cu mare fudulie şi mai cu moţ decât alţii a fost şi Rangers până când viaţa i le-a mai retezat. A luat-o de la capăt tot din liga a patra.

Noi, toţi ceilalţi, postăm pe nu ştiu câte site-uri un anunţ de vânzare, orice, o maşină, un teren, şi abia dacă sună unul interesat pe săptămână. În schimb Copos, nici nu apuci să clipeşti şi nu ştii când şi-a mai găsit un muşteriu. Să te îndopi de râs, în 2008 Copos cerea pe Rapid vreo 30 de milioane de euro şi Taher oferea 40...

Cam ce gânduri credeţi că a răvăşit mintea lui Cristescu sâmbătă după farsa colegilor de la canalul România TV? Asta în vreme ce pe celelalte posturi, la ştirile sportive, Cristescu se gândea la Pancu ca la un posibil preşedinte al clubului şi promitea să ţină cont de vocea tribunei la transferuri. Iar Copos îi invita pe americani să se grăbească să preia Rapidul cu banii jos... Mai caraghios de-atâta Cristeascu nu putea părea. Doar nu altcineva decât Cristescu îi lipise lui Copos eticheta de negociator pervers, nu? A uitat ce-a gândit şi şi-a furat-o. Mutriţa zâmbăreaţă a lui Copos – un Louis de Funes de Flora – afişată vineri era de fapt un avertisment nicidecum un pui de satisfacţie că negocierile sunt ca şi încheiate. A mai apărut, iată, încă o datorie, de 400 de mii de euro la Marcos Antonio, vor mai apărea şi altele dosite sub preş de Copos. Parcă ne trezim că după ce s-au semnat actele, palm

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz șocant în Timiș, de Sâmbăta Mare. Un bărbat și-a dat foc în încercarea de se sinucide

Ziua Constanta acum 27 minute
Scene de groază în Timiș, unde un bărbat a încercat să se sinucidă fix în Sâmbăta Mare. Gestul șocant a fost făcut chiar de față cu familia, bărbatul alegând să își dea foc de față cu fiul și nepotul său. Norocul său a fost că cei doi au stins flăcă

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum 25 minute
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Un incendiu puternic a izbucnit lângă Mănăstirea Voroneț, din județul Suceava. Există pericolul extinderii focului

Gandul acum 46 minute
Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă, în jurul orei 15.00, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. Din cauza faptului că bate vântul, există pericolul ca incendiul să se extindă. Casa care a luat foc se află în ap

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum o ora
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Trupa Roxette revine în activitate: Per Gessle a găsit o nouă solistă, la cinci ani de la moartea Mariei Fredriksson

HotNews acum 4 ore
Muzicianul suedez Per Gessle a anunţat revenirea în activitate a trupei sale de pop-rock Roxette cu o nouă solistă, compatrioata sa Lena Philipsson, la cinci ani de la moartea vocalistei emblematice a formaţiei, Marie Fredriksson, informează EFE și

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°