În perioada 31 iulie-1 august 2010, Primăria şi Consiliul Local vor organiza o nouă ediţie a sărbătorii „Zilele Tărlungeniului”, manifestare cultural-sportivă şi de divertisment la care sunt invitaţi şi aşteptaţi să participe nu numai localnicii din zona menţionată, ci toţi cei care vor să petreacă un sfârşit de săptămână agreabil în compania fotbalului, muzicii, berii, micilor şi focurilor de artificii.
Evenimentele se vor desfăşura lângă terenul de sport situat în imediata vecinătate a Târgului Auto, începând de sâmbătă, ora 16,00, când echipa de fotbal Unirea Tărlungeni va întâlni Sport Club Municipal (SCP) Braşov, după care, de la ora 18,00, Calatis Constanţa se va confrunta cu echipa „Academia Hagi”. Deschiderea oficială a manifestării va avea loc la ora 18,30, cu speech-ul primarului Iosif Kiss, formaţiile K1, ANNIE S., ETNIC, SZEKELY MOZSI şi dansurile de societate urmând să „prefaţeze” o discotecă în aer liber.
Duminică, 1 august, la orele 16,00 şi respectiv, 18,00, învinsele şi câştigătoarele din primele două meciuri îşi vor disputa întâietatea, în „semifinală” şi „finală”. În paralel, mai exact începând cu ora 18,00, vom asista la un program de dansuri ţigăneşti, specifice zonei, după care vor urma câteva recitaluri de excepţie avându-i drept protagonişti pe ANDREEA, TIBERIU CEIA, BALAZS PALI şi MAGHYAR ROZSA. În perioada 31 iulie-1 august 2010, Primăria şi Consiliul Local vor organiza o nouă ediţie a sărbătorii „Zilele Tărlungeniului”, manifestare cultural-sportivă şi de divertisment la care sunt invitaţi şi aşteptaţi să participe nu numai localnicii din zona menţionată, ci toţi cei care vor să petreacă un sfârşit de săptămână agreabil în compania fotbalului, muzicii, berii, micilor şi focurilor de artificii.
Evenimentele se vor desfăşura lângă terenul de sport situat în imediata vecinătate a Târgului Auto, începând de sâmbătă, ora 16,00,