In afara catorva zone gospodarite inteligent, orasul se stinge, cu functiile incetinite de neglijenta, lacomia si nepasarea noastra. Strazi desfundate, intersectii prada haosului, trotuare inundate la fiecare ploaie, emisii de esapament in loc de aer, colonii peste colonii de beton si sticla reflectorizanta. Oameni irascibili, zgomotosi, prost dispusi. Un duh rau ranjeste cu toata gura peste Bucuresti si se pregateste sa-i aseze lumanarea la capatai. Nu-l bagam in seama fiindca mai avem de ridicat un hipermarket in locul padurii si de astupat un curs de apa. Iar cand stim cum arata locul unde traim, parada afiselor electorale pare o culme a contratimpului. Diversi domni te tintuiesc cu degetul, ca niste vedete de muzica usoara de acum cincisprezece ani, si te ameninta cu binefaceri enorme si schimbari radicale. Promisiunile curg garla, pungile cu momeli calorice inauntru si insemne de partid pe-afara sunt descarcate din camioane si asezate in bratele naivilor.
Pariez pe un singur om dintre toti cei pe care-i vad pe stalpi, garduri, panouri de afisaj, parbrize sau ziduri de bloc. Ii scriu numele - Liviu Negoita - din doua motive: fiindca isi va surclasa oricum adversarii, cu sau fara puiul acesta de reclama, si fiindca a facut intr-un mandat de vreo cinci ori mai mult decat predecesorii lui laolalta. Nu-l cunosc personal, nu-mi propun s-o fac. N-am de pretins hataruri de la dumnealui, nu ma preocupa partidul din care face parte. Cred insa ca Liviu Negoita e singurul om de varf din administratie care a observat ce catastrofa ameninta Capitala si incearca sa i se puna de-a curmezisul. (Nu intamplator, sectorul de care se ocupa aduna laude din partea tuturor celor care-l strabat: musafiri, taximetristi, plimbareti ocazionali.) Si a mai observat un lucru: cat de mare e contrastul dintre Bucuresti si alte capitale europene.
In ce ma priveste, i-as o
