Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) şi Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) consideră că bugetul de 3,14% din PIB, anunţat de Guvern, condamnă Educaţia şi Cercetarea la încă un an de subperformanţă şi inechitate şi solicită suplimentarea acestuia.
Studenţii şi elevii solicită suplimentarea bugetului Educaţiei şi includerea în lege a unei prevederi care să garanteze creşteri anuale, se arată într-un comunicat de presă comun, publicat vineri.
Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) şi Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) atrag atenţia asupra faptului că cea mai profitabilă şi importantă investiţie pentru un stat este cea făcută în educaţie.
Ei solicită suplimentarea bugetului şi garantarea unei creşteri graduale, rapide, până la 6% din PIB, procent asumat de altfel de partidele politice din România prin Pactul Naţional pentru Educaţie, semnat în 2008.
Reprezentanţii studenţilor români au solicitat deja o întâlnire cu miniştrii responsabili de Educaţie şi Învăţământ Superior pentru a discuta priorităţile acestora.
Priorităţile studenţilor: creşterea subvenţiei cămine-cantine cu 30% respectarea prevederilor Statutului Studentului şi Legii 1/2011 a Educaţiei Naţionale privind facilităţile acordate studenţilor şi valoarea burselor creşterea veniturilor tinerilor angajaţi din educaţie şi a medicilor rezidenţi prin acordarea de deduceri fiscale şi a altor măsuri investiţii în construirea de cămine alte măsuri menite să asigure accesul tinerilor din familii cu venituri reduse şi alte categorii defavorizate la învăţământul superior.
"Degeaba vorbim despre educaţie ca prioritate naţională dacă o finanţăm cu jumătăţi de măsură. De la fuga tinerilor de locuri de muncă în educaţie la fapul că cei din mediul rural, din familii sărace sau dezavantajate ajung cu greu să termine o