- Alo! Domnul preşedintele României Traian Băsescu?
- Da. Cine eşti? Că semeni la voce cu Pivniceru.
- Sunt o modestă fiară...
- Cineeee?
- Leul lu’ fraţii Cămătaru. Mă ştiţi de la televizor. Vă sun tocmai din Ploieşti, cu taxă inversă.
- Ce vrei? Cum îţi permiţi să-l deranjezi pe şeful statului?
- Scuze, poate că-s puţin ameţit, de la tranchilizante. Eu voiam să vă felicit, în numele meu personal şi la toate animalele, pentru că v-aţi răzgândit.
- Cu ce m-am răzgândit?
- Că nu vă mai retrageţi din politică după 2014.
- Când am spus eu că mă retrag?
- Hai, c-aţi spus! Şi ce m-aţi speriat!…
- Cum să te sperii?! Nu ziceai că eşti leu?
- Sunt un leu de oraş, domnule preşedintele României. Sunt mai fashionist, mai metrosexual… Rareori dacă mai dau un cap în gură, nici cu palma în figură nici cu pumnul în plex.
- Ce-ţi pasă ţie dacă plec eu din politică sau rămân?
- Pentru că sunteţi modelul meu, idolul meu, hobbyul meu. Sunt ultimul băsist din specia mea!
- Hă, hă, hă! Am auzit că mai ai un hobby: mănânci oameni.
- Calomnie! Sunt vegetarian. Mănânc citaţii, somaţíi, mandate de aducere…
- Şi de ce zici că m-ai sunat?
- De bucurie. Nu m-am mai bucurat aşa, de când s-au împăcat Vârciu cu Pestriţu. Mă jur pe urs!
- Care urs?
- Ăla mic şi prăduitor, care l-au săltat odată cu mine. Dacă tot aţi zis că rămâneţi în politică, pot să vă rog ceva?
- Depinde.
- De cine? De Ponta?
- Depinde ce-mi ceri.
- O nimica toată: vă rog io mult, nu mă trimiteţi în Africa! Sincer? Mi-e frică! Am auzit că acolo trăiesc animale sălbatice. N-aş rezista. Eu sunt un finuţ şi-un pupăcios… Nu v-aţi supărat că v-am sunat.
- Stai liniştit. Răspund la toată lumea. Sunt un dictator democrat. Hă! Şi Dumnezeu mă sună uneori, când are o problemă.
-
