E rugbist în Liga Naţională, dar are timp şi pentru modelling şi mai face şi pe barmanul la petreceri. Mihai Cozma a reuşit să le înnebunească pe suporterele Universităţii Cluj. E cel mai sexy rugbist, au stabilit acestea.
"U" Cluj are cu ce să atragă fetele la rugby. Mihai Cozma e atracţia echipei: a fost finalistul unui celebru concurs de frumuseţe. S-a făcut remarcat între 120 de băieţi cu muşchi. Dar nu s-a limitat să zguduiască doar lumea modellingului! E şi barman şi cu acest prilej a creat coktailul perfect! "Am invenţia mea proprie. Se numeşte "Summer Vanity". Este o băutură pe bază de rom, cu suc de pere, lichior de ananas, lime. Nu e nici prea acră, nici prea dulce", a afirmat Cozma.
Acesta a explicat şi cum a ajuns barman: "După ce m-am întors de la Dinamo, am fost nevoit să fac o scurtă pauză în viaţa sportivă şi în acest timp am terminat un curs de barman. Am lucrat aici în Cluj, iar viaţa de barman e foarte asemănătoare cu viaţa de sportiv. De ce spun acest lucru? Pentru că ai un program fix, comunici foarte mult cu lumea şi trebuie să te descurci în situaţii critice". Totuşi, acum a luat o pauză cu acest job. Motivul e unul simplu: "Pentru moment am luat o pauză în viaţa de barman. Am ales să mă concentrez pe cea de sportiv. Trag tare pentru a ajunge titular. În curând îmi voi face debutul pe Cluj Arena, înapoi la echipa care m-a crescut de la juniori până la seniori".
Seamănă cu Robert Downey Jr.
Cozma se laudă că prietenii îl confundă deseori cu vedete din showbizz sau din filme. "Am câţiva prieteni viitori regizori, care au terminat teatru şi film, şi în Cluj şi în Bucureşti şi m-au certat că nu m-am dus la actorie. Îmi spuneau că seamăn fie cu Robert Downey Jr., fie cu Smiley, cu Moga, depinde".
Fetele trebuie să-şi pună pofta-n cui! Sexi-rugbistul nu e burlac şi ar putea să aibă probleme cu prietena. Dar are şi simţul umor